Arestat preventiv, după ce a ameninţat un poliţist

0
323

În ziua de 01 noiembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 32 de ani, din comuna Vela, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj. Persoana respectivă a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

În cursul zilei de 28 octombrie a.c., polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din localitatea Vela, un bărbat de 32 de ani ar fi adresat amenințări unui polițist aflat în timpul liber, pe motiv că în trecut acesta ar fi întocmit și instrumentat un dosar penal pe numele bărbatului. “Astfel, în baza probatoriului administrat, ieri, 01 noiembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoana reţinută a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Craiova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .