Cârţu şi Rădoi, prezenţi la sărbătoarea CN “Fraţii Buzeşti”

0
602

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, şi antrenorul echipei, Mirel Rădoi, au onorat invitaţia Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti, fiind prezenţi la manifestările prilejuite de aniversarea a 140 de ani de existenţă a prestigioasei instituţii de învăţământ din Bănie.  Cei doi foşti mari fotbalişti au descins în cadrul bazei sportive „Voinţa”, din vecinătatea Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti, unde s-a organizat un campionat de minifotbal între clasele gimnaziale, cu echipe mixte. Puştii i-au înconjurat cu mare interes pe reprezentanţii Ştiinţei, asaltându-i pentru poze şi autografe şi le-au smuls promisiuni de performanţă pentru acest sezon, începând cu o victorie în meciul de sâmbătă, cu Universitatea Cluj, la care elevii au promis că vor participa.

Clubul din Bănie le-a oferit celor de la Fraţii Buzeşti un tricou de joc aniversar, inscripţionat cu numele colegiului şi numărul 140, respectabila „vârstă” împlinită oficial pe 1 noiembrie anul acesta. Sorin Cârţu şi Mirel Rădoi au ţinut discursuri şi au i-au îndemnat pe elevi în primul rând către studiu şi disciplină, fără a neglija şi latura sportivă, extrem de importantă pentru dezvoltarea fizică şi pentru sănătate. N-au lipsit de la eveniment nici Simba şi Lionelu, cele două mascote ale Universităţii Craiova, extrem de îndrăgite de copii.

„Sunt nostalgic la revenirea pe acest teren, fiindcă aici m-am format, am fost la şcoala sportivă, am stat pe aici vreo 6-7 ani, atunci jucam pe bitum, erau alte condiţii, nu erau terenuri sintetice, aveam nişte dureri de genunchi de credeam că nu mai pot să mai joc. Sunt vreo 56 de ani de atunci…Reuşita oamenilor în viaţă este corelată cu educaţia şi participarea lor la o şcoală elevată, Fraţii Buzeşti este un liceu important pentru craioveni, se ştie acest lucru” a spus Sorin Cârţu.

„Nu am fost un fan al școlii de mic, dar mă bucur că măcar acum am fost invitat la astfel de evenimente. Aș vrea să vă spun dragi profesori că alături de părinți trebuie să aveți grijă de acești copii. În viață nu știm unde ajungem în funcție de profesie sau pasiune și în primul rând, totul pleacă de la educație. Aveți datoria, la fel cum și noi ca părinți avem datoria să încercăm să ne educăm copilul, pentru a putea să crească într-un mediu cât mai sănătos”, a spus Mirel Rădoi.