O persoană a fost grav rănită după ce un individ a deschis focul în oraşul german Bremen

0
412

O persoană a fost serios rănită după ce un individ a deschis focul în faţa unui supermarket din oraşul german Bremen, a anunţat, astăzi, Poliţia locală, care a adăugat că suspectul a reuşit să fugă.  Potrivit autorităţilor, incidentul a avut loc în această dimineaţă în districtul Gröpelingen din oraşul german Bremen. Poliţia a anunţat că a declanşat o operaţiune de căutare a atacatorului. ”Circumstanţele în care a avut loc incidentul nu sunt clare. Nu ştim ce l-a motivat pe acel individ să comită această faptă”, a declarat un reprezentant al Poliţiei. Martorii au relatat că victima şi atacatorul se cunoşteau bine, iar focurile de armă au fost trase după ce a avut loc o ceartă între cei doi.