O instituţie internaţională – Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, pentru un Colegiu de anvergură, la ceas aniversar – „Fraţii Buzeşti”

0
628

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a fost, ieri, gazda unei manifestări impresionate: aniversarea a 135 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Foste şi actuale cadre didactice, elevii din prezent şi cei care au învăţat la această instituţie de învăţământ preuniversitar de prestigiu, pe lângă invitaţi de marcă, au participat la un spectacol, în adevăratul sens al cuvântului, la ceas aniversar. „Fraţii Buzeşti” se constituie în ceea ce înseamnă excelenţa în învăţământ, iar trecutul are corespondent în prezent şi  pregăteşte un  viitor la fel de prestigios.

În anul 1882, s-au pus bazele actualului Colegiu Naţional „Fraţii Buzeşti”, prin Decretul nr . 2885 al Ministerului Instrucţiunii Publice fiind numit director al Gimnazialului Real craiovean, eminentul prof.de matematică Grigore Căzănescu, cel care a ocupat funcţia, în cele mai grele momente, până în 1908. Anii au trecut, cu toate vicisitudinile acelor timpuri, iar pe 2 octombrie 1997, prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4982, fostul liceu a primit titulatura actuală. Dovadă a stabilităţii educaţionale, cu tot ceea ce presupune aceasta, este numărul de directori care s-au ocupat de destinele acestei unităţi de marcă a învăţământului naţional şi internaţional: în afară de fondator, au mai fost 25 de profesori eminenţi, ceea ce înseamnă, în decursul a aproape un secol şi jumătate, puţin.  Regăsim în această listă adevărate personalităţi:  Dem.G.Bunescu, Teodor Ionescu (a militat în anii Primului Război Mondial împotriva ocupaţiei germane), Dr.Ion Ionescu – Argetoaia (numele său este asociat edificării sediului de acum al colegiului)- perioada de până în 1948; Ion Petrescu (Maciste), Dumitru Năstăşel, Hariton Stăiculescu (anii de mijloc, dacă pot fi numiţi aşa, până în 1990); Gheorghe Drăgolici, Zamfirică Petrescu şi Carmen Lucia Ştefănescu – anii post 1989.  Fiecare a avut, iar rezultatele stau mărturie, merite în succesele obţinute de elevi şi cadre didactice. Lista fiind complexă, ne cerem scuze că nu i-am amintit pe toţi cei care au condus destinele acestui adevărat templu al educaţiei.

„Un angajament al nostru pentru ziua de mâine”

Premiile naţionale şi internaţionale la toate competiţiile, indiferent de disciplină, nu au un număr fix, în fiecare an fiind obţinute distincţii. Practic, este foarte greu să fie prezentată o statistică în acest sens. Dintre cei care au absolvit aici, amintim : acad. Radu Voinea (citatul acestuia „Aici se învaţă carte!” fiind prezent peste tot), Marin Sorescu, Sabin Bălaşa, prof.univ.dr. Irinel Popescu, acad. Nicolae Gorun (acesta şi vorbind în faţa auditoriului), lista fiind foarte lungă. O istorie avea şi are nevoie de o prezentare, iar, ieri, în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, chiar aşa s-a întâmplat. „Este un angajament al nostru, pentru ziua de mâine, pentru a depăşi ceea ce a fost ieri. Avem datoria morală să transmitem spiritul buzeştean. Astăzi avem lângă noi reprezentanţi de marcă atât ai mediului acaddemic, cât şi al autorităţilor publice locale şi judeţene, acestea din urmă sprijinindu-ne în toate activităţile noastre”, a precizat prof. Ileana Didu, director adjunct al CNFB.

Numai cuvinte de laudă

Invitaţi de marcă, din toate palierele, de la  reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi judeţene, până la foşti directori şi elevii din prezent, precum părinţii acestora,  au ţinut  să vorbească despre această istorie. „Sunt reprezentantul minstrului Educaţiei Naţionale, domnul Liviu Marian Pop, şi transmit mesajul său pentru această aniversare, alături de diploma „Nicolae Iorga” şi placheta omagială, dar, şi din punct de vedere personal vreau să vă felicit, pentru rezultatele obţinute de-a lungul anilor” – prof.univ.dr.  Petru Andea, secretar de stat în cadrul MEN; „Este o deosebită onoare să mă aflu, astăzi, aici. Este un mmoment încărcat de emoţie, cu atât mai mult cu cât sunt şi absolvent al acestui , atunci, liceu, acum Colegiu. A fi, astăzi, elev la „Fraţii Buzeşti” înseamnă o cinste, dar şi o foarte mare responsabilitate” – Dan Narcis Purcărescu, prefect al judeţului Dolj. „Sunt onorată că particip la această manifestare şi vă asigurăm de întreg sprijinul nostru, în tot ceea ce întreprindeţi” –  Oana Bică, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj; „Revin, ori de câte ori am ocazia, aici, chiar dacă nu sunt absolvent al acestui Colegiu, însă am copilul care învaţă la dumneavoastră şi, în fiecrae zi, îmi dau seama că „Aici se învaţă carte!” este un slogan adevărat. De-a lungul timpului, aici au fost oameni hotăriţi, care au realizat lucruri măreţi şi sunt convins că şi în viitor va fi la fel” – prof.univ.dr. Cezar Ionuţ Spânu, rector al Universităţii din Craiova; „Am absolvit la „Buzeşti”, iar cariera de medic mi-am dezvoltat-o după o întâlnire, elev fiind, cu domnul Irinel Popescu. Aici mi-am desăvârşit cariera de adolescent” – prof.univ.dr. Ion Rogoveanu – rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova; „S-au spus şi se vor spune lucruri frumoase despre această instituţie. Eu nu pot decât să afirm că aceasta este un templu al excelenţei în învăţământ” – prof.Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj; „Vin şi acum cu deosebită plăcere aici, unde mi-am terminat studiile liceeale. Dacă mă ajută Dumnezeu, vreau să ajung şi la 155 de ani de la înfiinţare. Vreau să vă spun vouă, în primul rând, elevilor, că aici aveţi o şansă foarte mare” – acad. Nicolae Gorun; „Domnul Cotescu a spus că este un templu al excelenţei. Imi permit să spun că este un sanctuar al învăţământului şi o Academie a adolescenţei şi o sursă de lumină spirituală” – prof.univ.dr. Radu Constantinescu, prorector al Universităţii din Craiova şi preşedinte executiv al Fundaţiei „Fraţii Buzeşti”; „Suntem onoraţi că avem copii aici şi ştim că vor ieşi foarte bine pregătiţi” –  Grigore Alexandru, reprezentant al părinţilor; „Pentru mine, ca şi pentru colegii mei este o mare cinste să învăţăm la „Fraţii Buzeşti” şi vrem să ducem mai departe tradiţia” –  Mihai Marica, preşedinte al Consiliului elevilor din colegiu: „Am fost 12 ani director aici şi spiritul buzeştean mi-a intrat la inimă. Au fost ani extraordinari şi m-am bucurat alături de elevi şi profesori deosebiţi, alături de care am trăint clipe minunate” – prof. Zamfirică Petrescu.