Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul “Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.
În acelaşi dosar, fratele lui Hayssam, Mohamad Omar, a fost condamnat la 22 ani de închisoare, iar Mihai Nasture, cumnatul lui Hayssam, a rămas cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare dată de instanţa de fond.
De asemenea, Viorel Vasile Mafteucă a primit 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce faţă de Doina Farladanschi a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis apelul declarat de procurorii DIICOT şi au mărit pedepsele date în noiembrie 2015 de Tribunalul Bucureşti, instanţa care îi aplicase lui Hayssam o condamnare de 23 de ani şi 4 luni, iar Mohamad Omar primise 16 ani.