Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat, ieri, că l-a demis, în cursul aceleiaşi zile, pe preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Dan Lucian Ştefan Mogoş, dar susţine că acest lucru nu are nici o legătură cu ancheta DNA şi că a luat această decizie încă din septembrie, dar nu a putut să o pună în aplicare întrucât acesta s-a aflat în concediu medical din 23 septembrie. „Azi a fost demis preşedintele ADS, o măsură adusă la cunoştinţă încă din septembrie. Din păcate, din 23 septembrie e în concediu medical. (…) decizia i-am comunicat-o din septembrie”, a spus Daniel Constantin în faţa ziariştilor, la sediul ministerului. Ministrul Agriculturii a susţinut că l-a demis pe Mogoş fără a avea „dovezi sau suspiciuni”, ci pentru că simţea „nevoia unei îmbunătăţiri a managementului acestei agenţii”. În ceea ce priveşte percheziţiile de ieri, de la Ministerul Agriculturii, acestea au fost făcute de ofiţeri ai Direcţiei Generala Anticorupţie, în baza unui „mandat de percheziţie de la Curtea de Apel cu privire la o cauză a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”. „Epicentrul acestui dosar este” la Agenţia Domeniilor Statului, a continuat Daniel Constantin, care a precizat că nici un director din aparatul central al Ministerului Agriculturii nu a fost chemat la DNA. Constantin a precizat că, din câte ştie, cauza are legătură cu sesizarea unei angajate a ADS, care a reclamat o serie de abuzuri despre „servicii de mentenanţă pentru Xerox”, „folosirea a două cartele de motorină de la două maşini care nu mai sunt în uz”, „servicii de telefonie” şi „achiziţionarea unor servicii de pază” la ADS, fiind sigilate biroul preşedintelui ADS şi cel al unui director al instituţiei, de unde au fost ridicate documente privind achiziţii publice. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, ieri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, ADS şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent, vizând fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. În urma percheziţiilor nu au fost luate şi măsuri preventive în cazul unor persoane care ar fi în atenţia anchetatorilor în acest dosar, au mai spus sursele citate.
Doamne, ce om cumsecade este tatal lui ! Adica, prof.univ.dr. DAN MOGOS !
Dan Lucian Ştefan Mogoş, fiu-sau, cu cine dracu’ o semana ?!
Comments are closed.