529 de candidaţi vor susţine rezidenţiatul la Craiova

0
561

Absolvenţii facultăţilor de medicină, farmacie şi medicină dentară vor susţine pe 17 noiembrie a.c. concursul de intrare în rezidenţiat, unul dintre cele mai importante în sistemul de învăţământ sanitar românesc. În urma înscrierilor, care s-au încheiat pe 21 octombrie, şi-au depus dosarul pentru a susţine rezidenţiatul la Craiova 529 de candidaţi. 

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova se numără, la fel ca în ultimii doi ani, printre centrele universitare în care se va organiza rezidenţiatul. Concursul va avea loc concomitent și la Bucureşti – unde s-au înscris 1.942 de candidaţi, Iaşi – 829 candidaţi, Cluj-Napoca – 771, Târgu Mureş – 480 şi Timişoara 551 de candidaţi.

Cei mai mulţi dintre candidaţii care şi-au depus dosarul pentru a susţine rezidenţiatul la Craiova au optat pentru domeniul medicină generală – nu mai puţin de 457 din 529. Medicină dentară au ales 36 dintre cei înscrişi şi tot atâţia s-au orientat către farmacie.

Doi candidaţi pe loc la Medicină

Anul acesta, la rezidenţiat, sunt scoase la concurs pentru Craiova 200 de locuri pentru domeniul Medicină, 10 locuri pentru Medicină dentară, respectiv nouă locuri pentru Farmacie. La Craiova, rezidenţiatul se desfăşoară pentru posturile publicate în judeţele Braşov, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Craiova şi Braşov.

La Bucureşti este organizat concurs pentru posturile publicate în Bucureşti şi judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Bucureşti şi Constanţa. La Cluj-Napoca concursul are loc pentru posturile publicate în judeţele Alba, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi pentru locurile publicate în centrele universitare Cluj-Napoca şi Oradea. La Iaşi se susţine rezidenţiatul pentru posturile publicate în judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Iaşi şi Galaţi. La Târgu Mureş pentru posturile publicate în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi pentru locurile publicate în centrele universitare Târgu Mureş şi Sibiu. La Timişoara este organizat concurs pentru posturile publicate în judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi pentru locurile publicate în centrele universitare Timişoara şi Arad.

Test-grilă de patru ore

Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul. Anul acesta concursul se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012.

Candidaţii cetăţeni de origine etnică română din Republica Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ucraina şi Ungaria şi etnicii români cu domiciliul stabil în străinătate, posesori ai diplomei de medic, medic dentist sau farmacist obţinute în România ori într-un alt stat membru al Uniunii Europene, susţin concursul în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, însă concurează pe locurile publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale.