Părinţii copiilor care au rămas neimunizaţi împotriva difteriei, tetanosului sau tusei convulsive, în ultimele trei luni, pot răsufla uşuraţi. Criza de vaccinuri a luat sfârşit, iar bebeluşii vor fi reprogramaţi de către medicii de familie astfel încât starea de sănătate a acestora să nu fie afectată pe viitor.
Vaccinul pentavalent, cel care a lipsit din cabinetele medicilor de familie timp de mai bine de trei luni, este utilizat pentru imunizarea noilor născuţi împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei bacteriene. Pentru a pune capăt crizei, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au fost nevoiţi să apeleze la măsuri de urgenţă şi au achiziţionat prin procedura de negociere directă dozele de vaccin. Abia apoi, o cantitate de vaccin care să asigure necesarul din această perioadă a fost distribuită direcţiilor de sănătate publică din toată ţara şi urmează să ajungă cât de curând şi în cabinetele medicilor. Probleme de acest fel au existat tot anul acesta şi cu vaccinul hexavalent. Acest tip de vaccin se administrează copiilor în vârstă de 2 luni şi 6 luni pentru imunizarea împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, h.influenzaeb, hepatitic B.
Dozele de vaccin vor fi distribuite către medicii de familie
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Dolj, dozele de vaccin au ajuns în urmă cu trei zile la Craiova şi vor fi distribuite, cât mai curând, către medici. Aceştia vor reprograma toţi copiii care timp de trei luni nu au putut fi vaccinaţi, iar programul de vaccinare va reintra în ritmul normal. Conform estimărilor, cantitatea de vaccin pentavalent distribuită către Direcţia de Sănătate Publică Dolj de Ministerul Sănătăţii este suficientă pentru a acoperi cel puţin şapte luni.
Imunizarea unui nou-născut începe la două luni cu vaccin hexavalent, continuă cu pentavalent la patru luni, la şase luni hexavalent şi la 12 luni, tot hexavalent. Chiar dacă a fost o perioadă de trei luni în care nu s-a făcut vaccinarea cu pentavalent, autorităţile sanitare dau asigurări că acest lucru nu va afecta copiii.
Vaccinul este cunoscut şi sub denumirea de anti-diftero-tetano-pertusis, împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, anti-polio injectabil împotriva poliomielite şi anti-hemophillus, deoarece la copiii mici germenul hemophillus dă frecvente infecţii respiratorii. Vaccinul DTP-VPI-Hib se administrează la copiii cu vârsta de patru luni şi în combinaţie cu alte vaccinuri la copiii cu vârsta de şase luni şi un an. Vaccinările încep de la naştere şi au termene stabilite, până ce copilul împlineşte un an.
Starea de sănătate a copiilor nu a fost afectată
Din păcate, în ultimii ani, lipsa vaccinurilor, chiar şi a celor care sunt obligatorii şi gratuite, a devenit o obişnuinţă în sistemul de sănătate românesc. Greu încercat de lipsa banilor, sectorul sanitar nu încetează să-şi arate limitele. Anul acesta în mai multe judeţe au fost probleme cauzate de lipsa vaccinului BCG – cel care se administrează nou-născuţilor împotriva tuberculozei -, a celui antigripal sau a vaccinului pentavalent.
De fiecare dată însă, specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii au pus criza pe seama birocraţiei. Spre exemplu, vaccinul pentavalent cu administrare la vârsta de 4 luni, conform Calendarului nou de vaccinare cu aplicare din 1 iunie 2012, ar fi necesitat organizarea unei licitaţii, potrivit procedurilor legale de achiziţii publice, cu respectarea timpilor legali aferenţi etapelor de derulare. De aici o întârziere de câteva luni.
În ciuda problemelor pe care le-au întâmpinat, medicii spun că această amânare nu afectează în vreun fel starea de sănătatea a copiilor, urmând ca aceştia să fie imunizaţi în timp util. Vaccinarea copiilor cu vârsta de până la un an este inclusă în Programul Naţional de Imunizare, costurile fiind suportate de Ministerul Sănătăţii, iar vaccinurile sunt distribuite prin direcţiile de sănătate publică judeţene.