Soarta chioşcarilor va fi pusă în mâna noului arhitect-şef al oraşului. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, în plenul CLM din această săptămână, că persoana care va ocupa această funcţie va fi cea care va decide cum trebuie să arate noile spaţii comerciale, din punct de vedere estetic.
Anunţul a venit în urma unei interpelări adresate, în şedinţa de miercuri a CLM Craiova, de consilierul municipal UNPR, Dorel Marinescu. Acesta l-a întrebat pe primarul Lia Olguţa Vasilescu de ce s-a oprit tocmai la data de 31 decembrie pentru demolarea construcţiilor, dat fiind faptul că acţiunea pică în plină iarnă. Alesul local a pus şi problema comercianţilor, întrebând autorităţile locale de ce îi tratează la grămadă pe cei care se află în ilegalitate şi pe cei cinstiţi, cu acte în regulă: ”Cum a fost aleasă această dată pentru demolarea chioşcurilor, având în vedere că este finalul anului? Vreau să ştiu de ce îi tratăm unitar pe aceşti deţinători de spaţii, pentru că unii sunt persoane cinstite care îşi duc viaţa din această activitate. Aş propune să se facă o diferenţiere între ei, adică să nu îi mai tratăm pe toţi la fel”, a spus consilierul Marinescu.
Primul pas, concursul pe post
Data de 31 decembrie, o zi neagră pentru chioşcari, nu a fost aleasă întâmplător. Primărul Lia Olguţa Vasilescu le-a explicat consilierilor municipali că trebuie să mai aştepte până atunci pentru că, la ora actuală, Primăria Craiova nu are un arhitect-şef pe post. Primăria Craiova intenţionează să organizeze la la mijlocul acestei luni, mai precis pe data de 12 noiembrie, un concurs pentru postul de arhitect-şef al municipiului. Potrivit primarului, cel care va câştiga concursul şi va fi instalat în funcţie va avea ca primă misiune să tranşeze spinoasa problemă a chioşcurilor, municipalitatea aşteptându-se ca aceasta să vină cu o viziune în privinţa esteticii acestor spaţii. „De ce până la această dată? Pe 12 noiembrie va fi examen pentru postul de arhitect-şef al oraşului şi vrem să discutăm cu el, aşa cum este şi normal, şi aşa vom face”.
Pe zone şi pe tipuri de chioşcuri
Noul arhitect-şef trebuie să se propunţe dacă vrea să fie păstrate chioşcurile în toate zonele oraşului sau doar în anumite zone, dacă persoanele care le închiriază trebuie să refacă sau nu faţadele lor, dacă se va merge pe câteva tipuri de chioşcuri pe care comercianţii va trebui să le respecte. ”Deci sunt lucruri care ţin strict de estetica oraşului şi noul arhitect va trebui să le ni le facă şi nouă cunoscute„, a mai spus primarul. În altă ordine de idei, edilul a recunoscut şi că unii comercianţi, care aveau toate actele în regulă, au primit recent o prelungire până la data de 31 decembrie de la Primăria Craiova, dar că, după 31 decembrie, şi acestea îşi vor înceta efectele laolaltă cu celelalte contracte de închiere. ”Au fost unii care le-au expirat contractele şi le-am prelungit până la data de 1 ianuarie, dar şi pentru aceştia se va lua o decizie în privinţa esteticii”, a menţionat Olguţa Vasilescu.
Primăria Craiova va renegocia toate contractele
Autorităţile spun însă că toate contractele de închiriere care nu au avut probleme vor putea fi prelungite, la cerere, şi după data de 1 ianuarie, dar nu înainte de a se renegocia datele financiare. „Dacă vom decide – şi dumneavoastră veţi decide, până la urmă – să prelungim contractele şi după 1 ianuarie (dar – atenţie! – doar la cei care sunt în legalitate), atunci va trebui să renegociem contractele. Este inadmisibil să avem un chioşc şi să se ia suma de 1,5 milion de lei pe an, în condiţiile în care ele sunt subînchiriate cu mii de euro. Deci cel mai bine ar fi ca banii respectivi să îi avem la bugetul local şi să renegociem contractele. Dacă le prelungeam contractele pe următorii 2 sau 5 ani, aşa cum s-a întâmplat până acum, era clar că nu mai puteam să renegociem sub nici o formă preţul şi nici estetica oraşului”, a mai spus primarul Craiovei.
Arhitectul-şef va fi ales pe sprânceană
Primăria Craiova avut dintotdeauna o mare problemă cu funcţia de arhitect-şef al oraşului. Numai fostul primar, Antonie Solomon a schimbat doi arhitecţi, pe Lizica Demetrescu şi pe Mihaela Al Bastawi, până să-l găsească pe Mircea Diaconescu, ultimul în această funcţie. După o ceartă cu viceprimarul Cristina Calangiu, şi acesta a preferat să-şi vadă mai bine de problemele de sănătate, părăsind pe cele ale Primăriei Craiova. În tot acest timp, Direcţia de Urbanism, una dintre cele mai grele şi mai solicitate, a fost lăsată pe mâna unui angajat, care a îndeplinit interimatul. Numele noului arhitect-şef al Craiovei este cu atât mai aşteptat cu cât acesta trebuie să rezolve cât mai repede şi mai bine problema chioşcurilor, la care primarul Olguţa Vasilescu ţine atât de mult. Surse din cadrul Primăriei Craiova spun că nu este exclus ca Mihaela Al Bastawi, care a mai trecut prin această funcţie, să se întoarcă, aceasta beneficiind de o recomandare foarte bună la actuala administraţie.