Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au intervenit, luni, în jurul prânzului, în Craiova, pentru a ridica muniţie neexplodată, găsită în urma unor lucrări. Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, echipa pirotehnică a unităţii a fost solicitată, în jurul orei 13.00, pe strada “Artileriei”, la nr. 50, în Craiova, unde un grup de lucrători care săpau o groapă pentru montarea unui stâlp al reţelei de alimentare cu energie electrică au descoperit muniţie neexplodată. “Echipajul pirotehnic s-a deplasat imediat la faţa locului şi a ridicat o grenadă defensivă, provenind din Al Doilea Război Mondial, care a fost ulterior, transportată şi depozitată în vederea detonării controlate”, a precizat ofiţerul de presă al ISU Dolj, cpt. Florin Cocoşilă.