Doljean prins în timp ce voia să vândă canabis

0
323

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi şi cu sprijinul DGIPI, au desfăşurat, în cursul zilei de luni, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, pe raza judeţelor Mehedinţi şi Dolj. Astfel, au fost prinşi în flagrant Marinel Arnăutu, din Drobeta Turnu Severin şi Florin Mărgărit, din comuna doljeană Piscu Vechi, ambii elevi, în vârstă de 18 ani, în timp ce comercializau aproximativ 50 grame cannabis, contra sumei de 1.500 de lei. Potrivit oamenilor legii, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că drogurile au fost cultivate de către dolejean. Suspecţii au fost prezentaţi procurorilor, care au dispus faţă de ei măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Ieri după-amiază, cei doi tineri au fost prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, iar oamenii legii continuă cercetările în dosar.