Vizita prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă la Sofia, cu prilejul participării la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria

0
270

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut ieri, 1 octombrie 2022, o vizită la Sofia, în contextul participării la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Evenimentul, găzduit de președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost marcat de o reprezentare la nivel înalt consistentă a statelor din regiune, precum și de participarea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ceremonia de lansare a interconectorului de gaze a oferit ocazia unui schimb aplicat de opinii la nivelul liderilor, în care au fost prezentate evaluările privind coordonarea regională pe teme energetice, în pregătirea sezonului rece 2022-2023.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat viziunea Guvernului României privind promovarea securității și rezilienței în domeniul energetic și a evidențiat demersurile strategice realizate de România în acest sector. In acest context, a făcut referire la măsurile adoptate de Guvern în sprijinul securizării stocurilor de gaze naturale pentru a reduce și elimina efectele negative generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, a evidențiat lansarea de către România a operațiunilor de exploatare a resurselor de gaze onshore și offshore la Marea Neagră.
Șeful Guvernului a punctat valoarea strategică a consolidării securității energetice la nivel regional și european, prin accelerarea creșterii capacității de producție.Totodata, a subliniat importanța esențială a diversificării și securizării surselor de aprovizionare și stocare a gazelor, în scopul eliminării dependenței de Rusia, si a arătat că interconectivitatea energetică reprezintă obiectivul strategic care definește acțiunea solidară a statelor membre cu partenerii regionali din Vecinătatea Estică și din Balcanii de Vest.
Premierul Ciucă a apreciat că operaționalizarea Interconectorului Grecia-Bulgaria constituie un model de succes al cooperării regionale și o sursă strategică de facilitare a tranzitului de gaze spre Centrul, Estul Europei și Balcanii de Vest, care va permite conectarea la noi surse de gaze naturale. Totodată, a arătat că punerea în funcțiune a Coridorului Grecia-Bulgaria deschide orizontul spre asigurarea unei mai mari competitivități a pieței regionale de gaz.
În context, a apreciat că investițiile strategice pe termen lung în infrastructura de gaz vor asigura o tranziție mai lină spre obiectivul decarbonizării la orizontul 2050 și a pledat în sprijinul atașării voinței politice la resursele și tehnologiile disponibile pentru materializarea proiectelor energetice strategice de interconectare.
În marja ceremoniei de lansare a Interconectorului Grecia-Bulgaria, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o serie de întrevederi bilaterale cu înalți demnitari, respectiv cu președintele Bulgariei și prim-ministrul interimar al Bulgariei, președintele Azerbaidjanului și prim-ministrul Republicii Elene.
Discuțiile au vizat evaluarea măsurilor de cooperare în domeniul energetic și promovarea proiectelor comune de colaborare destinate creșterii securității energetice.
În cursul întrevederilor, prim-ministrul Ciucă a evidențiat importanța asigurării pentru România și vecinătatea sa a unor surse și rute diversificate de transport a gazului si a subliniat rolul important pe care România este pregătită să îl joace, atât prin implicarea în cadrul coridorului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria ), cât și prin exploatarea gazelor din Marea Neagră.