Jeremy Hunt, ministrul de Externe britanic, a acuzat, în discursul său, la Congresul Partidului Conservator britanic, Uniunea Europeană că încearcă să „pedepsească” Regatul Unit pentru decizia sa de a părăsi blocul comunitar, făcând o paralelă cu Uniunea Sovietică și încercarea acesteia de a împiedica țările din zona de influență și cetățenii acestora de a ieși de sub tutelă. Premierul britanic, Theresa May, l-a contrazis, astăzi, relatează Reuters și Asociation Press, subliniind că acum, în Uniunea Europeană, sunt țări care au făcut parte din blocul răsăritean, tutelat de URSS, dar se comportă deplin democratic. De fapt, fără să știe, probabil, Jeremy Hunt a citat titlul cărții disidentului rus, Vladimir Bukovski, „UE … o nouă URSS” (Editura Elefant). Ministrul de Externe britanic a devenit țina criticilor în mediul diplomatic, ceea ce nu îl împiedică să își mențină comparația. (Mircea Canțăr)