„Campania electorală din România ridică îngrijorări”

0
439

Luna trecută, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, a onorat invitaţia de a vizita România şi a discutat cu reprezentanţii autorităţilor române angajamentul la proiectul european şi susţinerea pentru Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi valorile pe care le promovează. De asemenea, înaltul oficial a punctat progresele cu privire la lupta împotriva corupţiei, îmbunătăţirea funcţionării sistemului de justiţie şi prevenirea excluziunii.

Deputatul Ionuţ Stroe, membru al APCE, a precizat într-o declaraţie de presă că Anne Brasseur a menţionat faptul că România este un pilon de stabilitate în regiune şi a declarat că toată lumea consideră Romania drept un partener de încredere. „Respectând buna tradiţie, doamna preşedinte a APCE s-a întâlnit atât cu autorităţile guvernamentale, cât şi cu reprezentanţii opoziţiei. Această vizită a readus în atenţie faptul că respectarea aplicării regulilor şi recomandărilor CoE şi Comisiei de la Veneţia trebuie, în mod continuu, şi îndeaproape monitorizate de Adunare. Din pacate însă, campania electorală din România ridică îngrijorări. Deşi Comisia de la Veneţia a recomandat ca legile electorale să nu fie schimbate cu un an înainte de alegeri, a existat o ordonanţă guvernamentală, adoptată în urmă cu câteva luni, care a modificat procesul electoral şi organizarea desfăşurării votului. Încă o dată, luna trecută, cu o lună  înainte de data alegerilor, o lege veche de 8 ani, care interzicea aleşilor locali să îşi schimbe partidul politic în timpul mandatului ales, a fost suspendată pentru 45 de zile, modificarea fiind realizată printr-o ordonanţă guvernamentală de urgenţă. Este foarte îngrijorător faptul că măsurile au fost adoptate prin ordonanţă de urgenţă, ocolindu-se astfel consultarea şi dezbaterea parlamentară!”, a subliniat deputatul doljean.