Universitatea din Craiova şi-a deschis, ieri, porţile pentru a-şi primi studenţii în noul an academic 2013-2014. Câteva mii de tineri au păşit treptele instituţiei de învăţământ superior ca boboci la licenţă, master şi doctorat. Respectând tradiţia, imnul “Gaudeamus Igitur” a răsunat şi de această dată în Sala Albastră a Universităţii, care a găzduit festivitatea la care au luat parte atât reprezentanţi ai mediului academic, precum şi din administraţia publică locală. Momentul a fost unul prielnic pentru invitaţi de a da sfaturi tinerilor.
Rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, le-a urat studenţilor un an plin de realizări, asigurându-i că învăţământul superior din Craiova “se centrează pe student”. “Universitatea din Craiova a bătut demult la porţile Occidentului în ceea ce priveşte procesul de educaţie şi cercetare, şi acum se înscrie în topul universităţilor importante din această zonă a Europei, odată cu intrarea României în UE. Această intrare a noastră în Europa este datorată universităţilor. Occidentul la care tindem este cea mai performantă societate pe care a creat-o pomenirea până acum, superioritatea occidentală este bazată pe câteva lucruri care sunt legate de ceea ce facem noi aici, în Universitate. Occidentul a înţeles foarte devreme că performanţa este legată de educaţie. O societate care vrea să asigure prosperitatea membrilor săi nu poate fi bazată decât pe o educaţie superioară, bazată pe individ. Astăzi, Legea Educaţiei Naţionale ne spune că universităţile trebuie centrate pe student – este exact aceeaşi filosofie spusă altfel. Noi, aici la Craiova înţelegem această dispoziţie legală în sensul superiorităţii pe care a asigurat-o individualismul Europei Occidentale faţă de restul lumii. Vrem să facem din această universitate una centrată pe individ. Universitatea din Craiova a încercat să facă paşi în această direcţie. Începem acest an Universitar cu planuri de învăţământ remaniate – numărul de ore de predare a scăzut la minimul pe care ni-l permit standardele. Nu este vorba de a face reduceri în ceea ce priveşte cheltuielile ci înseamnă să lăsăm studentului mai mult timp pentru studiul individual. Nimeni nu ajunge să fie performant în carieră dacă atunci când se formează este obligat să înveţe. Trebuie ca studenţii să-şi construiască propria curiculă, să studieze mai mult în bibliotecă, să facă mai multe ore de aplicaţii. Este exact ce s-a întâmplat anul acesta la Universitatea din Craiova prin reducerea numărului de ore, sau cuplarea cursurilor de la mai multe specializări, şi prin centrarea pe activităţi aplicate”, a afirmat rectorul Universităţii din Craiova.
“Contactul cu mediul social şi economic este foarte important pentru studenţi”
De asemenea, Dănişor a mai spus că pentru studenţi este foarte important contactul cu mediul social şi economic, din acest motiv a crescut şi numărul orelor de practică. “Pentru a reuşi să reformeze planul de învăţământ şi să centreze activitatea pe nevoile studentului, trebuie să fie în permanent contact cu mediul social şi economic. Trebuie să oferim celor care ne angajează absolvenţii ceea ce ei cer, iar absolvenţilor noştri să le oferim ceea ce îi ajută să se încadreze în muncă, în firme cât mai performante cu putinţă şi salarii cât mai mari cu putinţă. Avem alături de noi astăzi şi reprezentanţi ai mediului economic – directorul de resurse umane al firmei Pirelli cu care avem o foarte bună colaborare în mai multe programe de master, precum şi managerul de training al Ford România, care are în momentul de faţă o deschidere îmbucurătoare către Universitatea din Craiova, având peste 100 de studenţi în training la ei. Au fost extrem de generoşi cu laboratoarele de licenţă şi doctorat donând motoare, maşini B-max. Întărirea colaborării va duce la o divizie de ingineri care să sprijine mai bine şi mai mult producţia de autoturisme din Craiova. Contactul cu mediul social este foarte important pentru studenţi, numărul de ore de practică a crescut în planurile de învăţământ şi va creşte în continuare în anii care urmează pentru ca studenţii noştri să beneficieze de competenţele şi structura pe care o pun la dispoziţie partenerii noştri din mediul economic şi social. Urmează să înfiinţăm, la iniţiativa primarului Craiovei, o secţie de arte plastice şi sculptură. Administraţia locală dovedeşte că înţelege termenul foarte bine când vine cu astfel de propuneri şi o asigur pe doamna primar că Universitatea din Craiova va fi mai prezentă în comunitate pentru ca oraşul nostru să fie mai bine prezentat şi să ajungă Capitală Culturală a Europei”, a mai afirmat rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor
“Am văzut ce înseamnă o colaborare foarte bună între administraţie şi universitate”
La rândul său, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că în ultimul an colaborarea între Universitatea şi administraţia publică locală şi-a făcut văzute rezultatele. Mai în glumă, mai în serios, edilul l-a avertizat pe rectorul Universităţii din Craiova că este posibil ca în următorii ani studenţii să fie mai atraşi de cafenelele care vor apărea odată cu deschiderea centrului istoric. “Vă mulţumesc pentru hotărârea Senatului Universităţii de a vinde către municipalitate sala de sport de lângă stadionul Ion Oblemernco – acolo vom dezvolta cel mai complex sportiv din România. Vă asigur că se va găsi, fără îndoială, o altă sala liberă pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activităţile. Am văzut în ultimul an ce înseamnă o colaborare foarte bună între administraţie şi universitate. Toţi diplomaţii care s-au întâlnit cu noi au venit şi aici, la Universitate, s-au legat relaţii, s-au semnat parteneriate. Am avut de asemenea un parteneriat pe această competiţie de Craiova Capitală Culturală Europeană şi pot spune că Noaptea Cercetătorilor a fost un real succes. Nu trebuie să pornim deloc de la premisa că nu avem şanse, luptam pentru un lucru care va produce un bine oraşului. Avem cele mai mari şanse pentru că suntem singurul oraş care candidează fiind sprijinit de întreaga regiune Oltenia. Avem avantajul de a avea cel mai mare procent investit în instituţiile de cultură. Anul viitor vă asigur că încă veţi mai avea studenţi la cursuri, dar nu ştiu ce se va întâmpla peste doi ani când deschidem centrul istoric şi cafenelele de acolo”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
“Avem nevoie, pentru dezvoltarea noastră, de o forţă de muncă foarte bine calificată”
Prezent la festivitatea de deschidere a noului an universitar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, a spus că se mândreşte cu faptul că este absolvent al Universităţii din Craiova. Acesta a apreciat evoluţia instituţiei de învăţământ superior. “În momentul în care vezi câte lucruri se întâmplă în această Universitate, ce evoluţie a parcurs, îţi doreşti să mai fi student. În acelaşi timp însă, trebuie să ne gândim la ceea ce poate să ofere Universitatea din Craiova celor care într-un anumit moment au de ales între alte universităţi din ţară şi din străinătate. Aceste finanţări atrase în domeniul cercetării, în domeniul tehnologiei, legate de o mai bună mediatizare a programelor şcolare, renovarea sediilor facultăţilor, cred că vor reuşi să aducă cât mai mulţi studenţi aici, în Bănie, care peste ani se vor mândri că s-au desăvârşit profesional şi au dobândit cunoştinţele necesare pentru a izbândi în viaţa profesională, aici, la Craiova. Concepte de genul globalizării sau libera circulaţie a forţei de muncă, până nu demult erau străine pentru noi, dar astăzi se dovedeşte că învăţământul superior românesc trebuie să facă faţă concurenţei şi să lupte printr-o bună finanţare a diferitelor proiecte pentru a aduce studenţi. Universitatea nu mai este singură, împreună cu autorităţile să reuşească să ofere acele locuri de muncă pentru a păstra forţa de muncă aici. Avem în continuare nevoie, pentru dezvoltarea noastră, de o forţă de muncă foarte bine calificată. Consiliul Judeţean Dolj nu a putut face excepţie de la acest efort. De-a lungul anilor am reuşit să aducem numeroase proiecte şi peste 300 de milioane de euro au fost atraşi în această zonă”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.
După aproape două ore de discursuri, „scena” a fost cedată artiştilor Filarmonicii “Oltenia” care, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub, au prezentat în holul central al Universităţii din Craiova, un concert cu: Johannes Brahms: Uvertura festivă academică (fragment), Giuseppe Verdi (200 de ani de la naştere): Uvertura operei “La forza del destino” (“Forţa destinului”), Ludwig van Beethoven: Simfonia a VII-a în La major, op. 92 (finalul), Gaetano Donizetti: Uvertura operei “Don Pasquale”, Paul Constantinescu (50 de ani de la moarte): “Olteneasca”, Georges Bizet: “Carmen”, selecţiuni din Suitele I şi II (Preludiu, Dans boem, Habanera, Toreadorii), Gerónimo Giménez: “La Boda de Luis Alonso” (“Logodna lui Luis Alonso”).