Qatarul investeşte în Franţa

0
323
Jerome Cahuzac

Proiectele de investiţii ale Qatarului în Franţa continuă să suscite dezbateri în clasa politică, unde ideea unei comisii de anchetă parlamentară începe să-şi facă loc. După investiţii în domeniul sportiv, la Paris Saint Germaine (fotbal şi handbal) şi cumpărarea drepturilor de difuzare tv, apoi pe piaţa artei, Qatarul se interesează de la sfârşitul anului trecut de suburbiile franceze, în care ar dori să desfăşoare un fond de 50 de milioane de euro, iniţiativă amânată după alegerile prezidenţiale, pentru evitarea instumentării politice. Noua majoritate încearcă acum să schimbe conturul acestei iniţiative, prin orientarea mai de grabă, potrivit Ministerului Recuperării, spre „un fond franco-qatarian” susţinut de stat şi sistemul privat, destinat tuturor zonelor defavorizate, pentru crearea locurilor de muncă. Suma nu a fost încă stabilită. „Un parteneriat strategic este în curs de perfectare între cele două ţări”, a confirmat, duminică, ministrul delegat pentru Buget, Jerome Cahuzac, care nu a vrut să insiste pe acest subiect. „În principiu, atunci când o negociere este în curs, este politicos să nu te pronunţi (…) Acest parteneriat strategic n-a fost iniţiat de noi, dar poate fi continuat sub autoritatea noastră”, a spus el, precizând că „stânga, la fel de mult ca şi dreapta, are înţelesul de stat şi de interes naţional”. Legăturile Franţei cu Qatarul sunt strânse din timpul mandatului de preşedinte al lui Nicolas Sarkozy. Fostul ministru Bruno Le Marie este „favorabil” ideii unei comisii de anchetă parlamentară privind investiţiile Qatarului în Franţa, la propunerea colegului său, deputat UMP, Lionnel Luca. Un alt parlamentar UMP, Nathalie Kosciusko-Morizet, n-a ezitat să-şi exprime rezervele asupra ambiguităţii acestor investiţii străine: „Eu vreau să ştiu care sunt condiţiile angajării acestor fonduri. Vor putea ele fi supuse controlului public? Trebuie să ştim unde se duc banii şi cum sunt controlaţi. Aceste precauţii nu sunt suficiente, fiindcă anumiţi parlamentari s-au opus cu fermitate aspirării capitalului qatarez”. „A căzut Franţa, pentru a accepta aşa ceva? Este o nebunie”, a exclamat un deputat sub semnul anonimatului.