Cu grijă pentru fiecare copil, în noul an școlar

0
288
Debutul noului an școlar înseamnă emoție, bucurie și speranță pentru toți copiii. Pentru unii dintre ei însă, pregătirile pentru școală vin și cu grija unor familii care, de multe ori, cu greu reușesc să acopere toate nevoile celor mici. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj au ales  să fie alături de mai multe familii cu o situație materială dificilă.
Astfel, au fost pregătite și au fost oferite ghiozdane și rechizite școlare, ajungând la copii din familii defavorizate economic și social, pentru care un astfel de gest poate însemna mai mult decât obiectele primite: înseamnă încurajare, sprijin și sentimentul că nu sunt singuri. “Ne dorim ca fiecare copil să pășească în noul an școlar cu bucurie și cu încredere. Uneori, un ghiozdan oferit la momentul potrivit poate fi mai mult decât un simplu cadou. Poate fi un semn că cineva se gândește la tine, că ești important și că există oameni cărora le pasă. Pentru colegele noastre de la Siguranța Școlară misiunea înseamnă și apropiere de cei mici, de familii și de comunitate, prin gesturi care pot contribui la un început mai bun. La fiecare început de drum, copiii au nevoie de siguranță, încredere și sprijin. Iar atunci când putem face ca drumul lor spre școală să fie puțin mai ușor, alegem să o facem. Pentru că siguranța copiilor începe și cu grija pe care le-o arătăm”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .