În primele şapte luni ale acestui an, aproape 16 milioane de ţigarete de contrabandă, confiscate de Poliţia Română

0
359

Poliția Română organizează și desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului ilegal cu țigarete și cu alte produse din tutun, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, depistării mecanismelor de funcționare a pieței ilegale și eliminării concurenței neloiale.  Astfel, în primele şapte luni ale anului 2024, au fost constatate 5.423 de infracţiuni de natură economico-finanicară, dintre care 108 infracțiuni prevăzute de Codul vamal, 148 de infracțiuni prevăzute de Codul fiscal și 840 de infracţiuni de evaziune fiscală.

De asemenea, au fost efectuate cercetări în 1.120 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie și în baza a 45 de ordonanțe de delegare din partea unităților de Parchet. În cadrul acestor activități, au fost dispuse măsuri preventive față de 102  persoane (arestare preventivă – 26,  arest la domiciliu – 18, control judiciar – 32 și reținere – 26) și au fost aplicate măsuri asigurătorii ori recuperate prejudicii în valoare totală de 19.284.198 de lei. Totodată, 83 de dosare penale privind 130 de persoane au fost soluționate, cu propuneri de trimitere în judecată. În perioada ianuarie – iulie 2024, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Române, 291 de dosare penale, în care sunt cercetate 464 de persoane. În urma activităților efectuate, au fost capturate 15.963.169 de țigarete și 6.756 de kilograme de tutun, fiind aplicate 595 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.635.600 de lei.