Accident rutier lângă Radovan

0
516

Doi bărbați au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut în această dimineaţă, în afara comunei Radovan. În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați,  astăzi, cu privire la faptul că, în afara localităţii doljene Radovan, a avut loc un accident rutier. „Polițiștii, care s-au deplasat la faţa locului au stabilit faptul că un autoturism condus pe DN 56, în afara localităţii Radovan, de un bărbat de 31 de ani, din Negoi, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus în faţa sa, în aceeaşi direcţie de deplasare, de un bărbat de 72 de ani, din Poiana Mare. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani a fost proiectat în altul, la volanul căruia se afla un șofer de 45 de ani, din Radovan, care s-ar fi încadrat pentru a efectua virajul la stânga pe un drum comunal. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 72 de ani şi un bărbat de 49 de ani, pasager, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital conştienţi şi cooperanţi. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal  sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.