Ştiinţa joacă deseară în Ghencea

0
341

Înaintea pauzei competiţionale prilejuită de meciurile echipelor naţionale, Universitatea Craiova dispută derby-ul cu FCSB, astăzi, de la ora 21.45, pe arena din Ghencea. Se întâlnesc primele două clasate, dar care au suferit înfrângeri în runda trecută, Ştiinţa, la Ovidiu, cu Farul, iar FCSB, la Arad, cu UTA. Reghecampf nu mizează în acest meci pe Markovic şi Cîmpanu, iar la FCSB nu pot juca Fl. Coman, Chiricheş şi Pantea.

În schimb, trădătorul Băluţă e refăcut şi crede că galeria Ştiinţei, în număr de 1.500 de fani, nu se va auzi deseară din pricina suporterilor lui Becali. Fanii olteni, care revin în Ghencea după mai mult de un deceniu, pregătesc însă un show unic, urmând a sărbători într-o manieră specială cei 75 de ani de existenţă a Universităţii Craiova, care se vor împlini pe 5 septembrie. Băluţă este unul dintre cei trei jucători care au evoluat şi la precedenta partidă din Ghencea dintre FCSB (Steaua, pe atunci) şi Universitatea Craiova, alături de Nicuşor Bancu şi Andrei Ivan. Pe fostul stadion “Steaua”, într-un meci fără spectatori, în august 2014, Universitatea Craiova, antrenată atunci de Jerry Gane, pierdea cu 3-1, Andrei Ivan, car avea 17 ani atunci, marcând în prelungiri pentru Ştiinţa.

După presiunile făcute de Gigi Becali şi oamenii săi, nu vom avea parte de un arbitru de top, precum Istvan Kovacs sau Horaţiu Feşnic, la derby-ul din seara aceasta, fiind delegat Adrian Cojocaru. El a condus şi duelul din 2021, acel 0-0 de la Giurgiu, când Cicâldău a ratat un penalty, dar a mai refuzat atunci alte două lovituri de pedeapsă Ştiinţei.

Reghecampf: „Pentru noi va fi un meci important, avem ocazia să arătăm că la Constanţa a fost un accident. Avem şansa să jucăm pe un stadion plin, e un prilej să le aducem bucurie fanilor noştri într-o zi specială pentru Universitatea Craiova. Sunt meciuri în care poţi arăta la ce nivel eşti, ceea ce vrei să faci în cariera de fotbalist. Este momentul adevărului, acum vezi caracterul unei echipe, vom vedea unde suntem, la ce nivel, mie îmi plac foarte mult astfel de meciuri”

Kurtic: „Am avut de-a lungul carierei multe meciuri cu presiune, este un lucru normal în fotbal. Trebuie să ne descurcăm cu presiunea, până la urmă contează mai puțin dacă jucăm cu 30.000 de spectatori în tribună sau cu 5.000. Presiunea este aceeași în fotbal și trebuie să o gestionăm așa cum trebuie dacă vrei să câștigi ceva la nivel de echipă. Într-adevăr, când nu ai un titlu obținut de atâția ani, cum este cazul Craiovei, este o anumit stare, dar este și mai frumos când îl obții. Trebuie să ne gândim şi la sărbătoarea de 75 de ani a clubului nostru, este un moment special pentru noi toţi, sunt convins că vor fi mulţi fani în deplasare alături de noi şi încercăm să le facem o bucurie.”

Prefaţa LPF:

“Doar o înfrângere au suferit bucureştenii în precedentele 11 partide disputate în campionat din postura de gazde, în rest 8 victorii şi două rezultate de egalitate.

Oltenii au pierdut precedentul meci jucat în deplasare pe prima scenă, 0-2 cu Farul Constanţa, insuccesul oprind o serie de invincibilitate pe teren advers formată din patru succese şi două remize.

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 32 de ori în principala competiţie internă, de 21 de ori s-au impus roş-albaştrii, de șase ori au câştigat oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova – FCSB 2-5.

25 iulie 2021, FCSB – Universitatea Craiova: 4-1 a fost singura victorie reuşită de bucureşteni în ultimele șase dueluri cu alb-albaştrii pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă trei remize şi două partide au fost câștigate de Universitatea.

Cea mai recentă confruntare directă din SuperLiga României: 30 aprilie 2023, Universitatea Craiova – FCSB 1-2, goluri înscrise de El. Koljic / A. Compagno, D. Sorescu.

Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor bucureşteni, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League, eliminând Ajax, şi a participat în grupele UCL.

176 de meciuri în toate competiţiile a strâns Laurenţiu Reghecampf în cele două mandate în care a antrenat-o pe FCSB (2012-2014, 2015-2017), 100 încheiate cu victorii, 50 la egalitate şi doar 26 cu înfrângeri.

Mediile de vârstă: FCSB – 24 ani şi 11 luni. U Craiova – 24 ani şi 5 luni.”