Patronatul Naţional Român propune Guvernului trecerea la salariul minim pe oră, pentru toţi angajaţii, pauză de masă obligatorie de o oră şi posibilitatea ca angajatorii să poată plăti salariaţilor o primă de până la 500 de lei fără a fi impozitată, informează PNR într-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.
Conform sursei citate, reprezentanţi ai Patronatului Naţional Român din toată ţara, ministrul Finanţelor Publice – Eugen Teodorovici, şi inspectorul general la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu, au participat sâmbătă la Conferinţa Naţională a PNR cu tema “România economică şi socială în 2030 – Rolul patronatelor, măsuri şi soluţii”.
“Urmare a discuţiilor şi analizelor, din cadrul conferinţei naţionale, Patronatul Naţional Român propune Guvernului României următoarele soluţii: trecerea la salariul minim pe oră împreună cu normarea muncii, atât la salariaţii din sectorul bugetar cât şi la salariaţii din sectorul privat; pauza de masă obligatorie cu durata de 1 oră pentru toţi salariaţii din România; acordarea pentru o perioadă de 2 ani a posibilităţii ca angajatorii să poată să plătească salariaţilor o primă de până la 500 lei fără a fi impozitată. De asemenea, propune patronatelor din România şi sindicatelor reprezentative la nivel naţional şi partidelor parlamentare un proiect de ţară ca în 2030 – România să devină a 5-a putere economică şi socială a Europei”, se menţionează în comunicat. (Sursa: Agerpres)