Mulţescu: „Titlul e doar un vis, obiectivul e play-off-ul”

0
314

multescuAntrenorul Ştiinţei este nemulţumit de greşelile din defensivă şi de ratări şi spune că echipa trebuie în primul rând să-şi păstreze nivelul ridicat al jocului

După aproape un sfert de sezon regulat scurs din Liga I, antrenorul Universităţii Craiova, Gigi Mulţescu, a făcut o radiografie a jocului prestat de alb-albaştri, considerând că acesta ar fi trebuit să aducă mai multe puncte echipei aflate după 6 etape pe locul 3 în clasament. Mulţescu a precizat încă o dată că principalul obiectiv al echipei este intrarea în play-off: „Sunt mulţumit de joc, mai puţin ratările şi greşelile din apărare, care ne-au privat de cel puţin două puncte avute în mână: cu Pandurii şi cu Timişoara. Eu vreau ca echipa să păstreze acest nivel ridicat de joc şi vor veni şi rezultatele. În momentul acesta, putem doar să visăm la titlu. Primul nostru obiectiv este calificarea în play-off, iar la iarnă vedem pe ce poziţii stăm şi ce putem face ca să atacăm podiumul. Iar acolo e posibil orice. Orice lot e perfectibil. Eu la două posturi am un jucător rezervă. Trebuie să existe concurenţă şi alternative la accidentări, la cartonaşe”.

Mulţescu a comentat pe marginea celui mai controversat joc al Ştiinţei din acest sezon, cel de la Timişoara, în care arbitrajul a fost unul defavorabil alb-albaştrilor, trezind la final un protest din partea conducerii clubului: „Timişoara a făcut antijoc total, au ars grânele şi au otrăvit fântânile, au jucat fără vârf de atac, în sistemul 1-4-6-0. Croitoru apărea ca vârf de atac la 40 de metri în terenul lor. Noi nu am găsit foarte multe soluţii să dăm gol în prima repriză, dar am avut penalty clar la 0-0, plus două ocazii mari, plus penalty-ul lor la care faultul a fost afară din careu. Cam toate împotriva noastră. Am mai întâlnit arbitraje potrivnice, dar nici chiar aşa, mie nu îmi dai două penalty-uri care sunt, iar lor le dai două care nu sunt! Ei n-au avut nimic, doar două penalty-uri cadou , pe când noi am produs vreo 7-8 ocazii. A fost protestul patronului nostru, pentru că el este unul dintre puţinii oameni care investesc în fotbal, a băgat peste 15 milioane de euro şi s-a simţit lezat, atacat de moderatorul emisiunii de pe Digi, care a spus că ”dacă nu eram noi, mureaţi de foame”, dar şi de arbitrajul din acel joc, un arbitraj scandalos. Când investeşti, când echipa îţi joacă şi te aştepţi să câştige, dar se întâmplă ce s-a întâmplat la Timişoara, mai ai şi reacţii necontrolate. Sigur, domnul Rotaru a regretat ieşirea, poate era mai bine să ne spunem părerea despre ce se întâmplase”.

Antrenorul Craiovei spune că rezultatele echipei şi noul stadion vor aduce din nou suporterii în număr mare alături de alb-albaştri: „Oltenii sunt cunoscători de fotbal, au avut fotbal de calitate de 40-50 de ani încoace. Ei ştiu când echipa joacă, iar dacă mai sunt şi rezultate, eu sunt convins că vor fi alături de noi. Şi pe stadionul nou, nu mai vorbesc”. Despre puştiul-surpriză, Alin Manea, Mulţescu a declarat: „Nu a apărut de nicăieri. L-am selecţionat în această vară din toţi juniorii talentaţi care mi-au fost prezentaţi de antrenorii de la Centrul de copii şi juniori. Am ales patru-cinci. El s-a remarcat cel mai mult, împreună cu fundaşul dreapta Vlădoiu, dar mai avem câţiva talentaţi”.