Daneţi: Câţiva pumni cu consecinţe

0
1057

Poliţiştii Secţiei 12 Poliţiei rurale Daneţi l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe Gheorghe Mocofan (32 de ani) din Dobreşti (satul Giorocel), bănuit de comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că la data de 30 iulie, în timp ce se afla cu oile la păscut, în extravilanul comunei Dobreşti, pe fondul unor discuţii tensionate, Gheorghe Mocofan ar fi agresat un bărbat de 61 de ani, din aceeaşi localitate, care a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Făptaşul a fost dus la sediul Poliţiei pentru audieri, reţinut 24 de ore, fiind introdus în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al IPJ Dolj. Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă.