Un pieton a plătit imprudența unui șofer

0
747

Neobișnuit accident de circulație în Malu Mare. Un bărbat de 30 de ani, care conducea un autoturism pe DN 55, prin amintita localitate, nu s-a  asigurat la schimbarea direcției de mers și a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un tânăr de 27 de ani, din Mârșani, care inițiase deja o manevră de depășire.
În urma impactului, autoturismul din urmă a lovit gardul unui imobil.
De la mașina șoferului imprudent s-a desprins una dintre roți și a lovit o tânără de 16 ani, pieton, care trecea  prin zonă. Aceasta și conducătorul de 27 de ani au fost transportați la spital.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor în care s-a produs accidentul.