Cinemobilul ajunge și în Craiova! Proiecții de filme în aer liber, pe 20 august

0
620
Cinemobilul, cea mai accesibilă caravană de film din România, își continuă drumurile prin țară, oferind experiența unui cinematograf în aer liber locuitorilor din diferite regiuni, care nu au în mod obișnuit posibilitatea vizionării de filme în aer liber. Peste 20.000 de persoane au participat la proiecțiile de film din acest sezon, organizate în iunie și iulie, Cinemobilul ajungând în 24 de orașe din 16 județe din țară. Programul de filme a inclus animații din ultimii 2 ani, precum „Berzele”/„Storks” sau „Viața secretă a animalelor”/„Secret life of pets”, vizionări atractive pentru întreaga familie, publicul-țintă fiind copiii.
21 de orașe din 15 județe ale țării vor fi vizitate de Cinemobilul în luna august. În calendarul proiecțiilor au fost incluse următoarele localități: Odorheiu Secuiesc (1 august), Mediaș (2 august), Vatra Dornei (5 august), Rădăuți (6 august), Botoșani (7 august), Suceava (8 august), Fălticeni (9 august), Petroșani (12 august), Drobeta-Turnu Severin (13 august), Târgu Jiu (14 august), Sebeș (15 august), Râmnicu Vâlcea (19 august), Craiova (20 august), Slatina (21 august), Sibiu (22 august), Sighișoara (23 august), Zalău (26 august), Piatra Neamț (27 august), Pașcani (28 august), Iași (29 august), Roman (30 august).
Cu sprijinul Kaufland Romania, Cinemobilul va ajunge în următoarele luni în orașe din toată țara, având ca obiectiv accesibilizarea experiențelor cinematografice la nivel național. Activitatea caravanei se va extinde până în luna noiembrie. Cinemobilul – Caravana Cinematografică este un proiect organizat de Asociația Cinemobilul, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).