5 sculptori din 4 țări și-au mutat atelierul de lucru, pentru o lună, la Craiova!

0
459

De ieri, curtea Colegiului Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși” din Craiova s-a transformat într-un mare atelier de lucru pentru 5 artiști, participanți la cea de-a VI-a ediție a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene”. Veniți din Noua Zeelandă, Turcia, Serbia și România, aceștia vor realiza, pe întreg parcursul lunii august, cinci lucrări din marmură de Rușchița, tema fiind dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. Deschiderea oficială a Taberei de sculptură a avut loc, ieri, în prezența organizatorilor, inclusiv a primarului Craiovei, Mihail Genoiu, care a apreciat evenimentul ca „o șansă de a ne îmbogăți spațiile publice din Craiova cu opere de calitate”. Mâine, 3 august, artiștii invitați vor face un tur cultural al orașului și vor participa la vernisajul unei expoziții la Galeria ARTA, iar pe data de 26 august vor merge în excursie la Târgu Jiu, unde, în aceeași perioadă, are loc Simpozionul Internaţional de Sculptură din cadrul ediției a IV-a a Atelierelor Brâncuşi, cu participanți din Bulgaria, Turcia, China și România.

Conceptul artistic al lucrărilor trebuie să sugereze momentul istoric al Marii Uniri

A VI-a ediție a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” se desfășoară în perioada 1-31 august 2018, fiind organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” în parteneriat cu Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, Institutul Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu susținerea financiară a Primăriei și Consiliului Local Municipal Craiova. Selectați să participe – pe baza portofoliului și având în vedere originalitatea interpretării temei de concurs – au fost artiștii Masha Paunovic (Serbia), Ayhan Kayapinar (Turcia), Anna Korver (Noua Zeelandă), Emilian Popescu și Petre Virgiliu Mogoșanu (România). Conceptul artistic al lucrărilor lor trebuie să sugereze momentul istoric al Marii Uniri de la 1918 sau să se refere la personalități care au contribuit semnificativ la acest eveniment.

Regenerarea spațiilor urbane, mai ales prin intermediul artei, este una dintre prioritățile noastre”

„Astăzi dăm startul creativității împreună cu 5 artiști din 4 țări, care vor modela timp de o lună cea mai puternică marmură din România și una dintre cele mai apreciate din Europa”, a afirmat Remus Vlăsceanu, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, ieri, la deschiderea oficială a simpozionului. Prezent la eveniment a fost și primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, care a urat bun venit și succes invitaților. „Adresat sculptorilor cu activitate recunoscută şi cu experienţa participării la manifestări internaţionale, evenimentul are menirea de a da o șansă de afirmare artiștilor plastici, dar și de a ne îmbogăţi spaţiile noastre publice din Craiova cu opere de calitate. Regenerarea spațiilor urbane, mai ales prin intermediul artei, este, de-altfel, una dintre prioritățile noastre, ale administrației locale. Să nu uităm că, în ultimii ani, am fost felicitați de oficialități și turiști din țară și străinătate vizavi de felul in care au prins viață parcurile din Craiova, inclusiv datorită operelor de artă amplasate”, a declarat edilul. Totodată, acesta le-a dat asigurări artiștilor că… ploile se vor opri, astfel încât vor avea parte de o vreme care să le permită creația în aer liber! 

Simbolistică aparte pentru amplasamentul Taberei de sculptură: colegiul care l-a avut elev pe Brâncuși!

Artiștii vor crea în curtea interioară a Colegiului Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși” și vor folosi atelierul dotat cu echipamente al școlii-gazdă. Locul nu a fost întâmplător ales de organizatori, fiind legat de perioada de formare a marelui sculptor. „Am ales acest loc pentru că este tradițional legat de sculptorul Constantin Brâncuși. Există aici și grinzile din atelierul de la Paris al artistului, iar în cadrul liceului se află un mic muzeu cu câteva din creațiile sale de început”, a mai afirmat primarul Mihail Genoiu. După cum se știe, marele artist a fost elev aici în perioada 1894-1898, fiind chiar cel mai bun din generația sa, potrivit foii matricole care se păstrează în arhiva școlii.

Bucuros de o asemenea alegere s-a declarat în special Gheorghe Chisăr, director adjunct al Colegiului Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”: «Am fost foarte încântați când am aflat că această Tabără de sculptură se va desfășura la colegiul nostru. E o mândrie pentru noi! Și suntem bucuroși că astfel se face și promovarea liceului”, a spus acesta. Referitor la cele șase grinzi care străjuiesc intrarea în curtea colegiului, aduse la Craiova în anii ’70 din atelierul de la Paris al sculptorului, acesta a menționat că în prezent se caută soluții pentru a fi protejate. «Noi am încercat să le protejăm, dar nu putem interveni asupra lor, fiind obiecte de patrimoniu. Dacă nu se va găsi o soluție în momentul realizării Centrului „Constantin Brâncuși” de la Craiova, reprezentanții Casei de Cultură „Traian Demetrescu” au afirmat că ne vor sprijini ca să le protejăm sub o cupolă», a afirmat Gheorghe Chisăr. 

Schimb de impresii cu participanții la Simpozionul Internaţional de Sculptură de la Târgu Jiu

În programul Simpozionului Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” au fost incluse și alte evenimente, între care – mâine, 3 august, ora 12.00 – un tur cultural al orașului împreună cu sculptorii invitați, „pentru a le prezenta locurile și a înțelege care este amprenta marelui artist în oraș”, după cum a precizat Remus Vlăsceanu. Seara, la Galeria ARTA a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Craiova, va fi vizitată o expoziție, în care sunt prezentate și câteva lucrări ale unuia dintre artiștii participanți la tabără, Petre Virgiliu Mogoșanu, și va avea loc o întâlnire cu artiști locali, cu schimb de opinii și discuții pe tema importanței celor 100 de ani de la Marea Unire, din punct de vedere cultural. Pe data de 26 august va fi organizată o excursie la Târgu Jiu, în județul Gorj, unde sculptorii invitați la Craiova se vor întâlni cu cei care participă, în aceeași perioadă, la Simpozionul Internaţional de Sculptură din cadrul ediției a IV-a a Atelierelor Brâncuşi.