A expirat termenul de depunere a candidaturilor pentru a găzdui cele două agenţii ale UE cu sediul în Marea Britanie

0
475

Termenul de depunere a candidaturilor pentru a găzdui cele două agenţii ale UE cu sediul în Marea Britanie, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Autoritatea Bancară Europeană (ABE), a expirat luni, 31 iulie 2017, la miezul nopţii.

medicamentComisia Europeană urmează să evalueze toate candidaturile în mod obiectiv şi pe baza criteriilor stabilite de preşedintele Jean-Claude Juncker şi de preşedintele Donald Tusk şi aprobate de şefii de stat sau de guvern din UE27 la reuniunea Consiliului European (în configuraţia „articolul 50”) care a avut loc în 22 iunie 2017. Rezultatul evaluării va fi publicat online în data de 30 septembrie 2017. Consiliul va avea apoi o discuţie politică pe baza acestei evaluări în cadrul Consiliului Afaceri Generale (în configuraţia „articolul 50”) care va avea loc în octombrie 2017, după care,  pentru a asigura o relocare în timp util a celor două agenţii, o decizie finală va fi luată tot în cadrul acestui consiliu, în luna noiembrie 2017.

Decizia le revine guvernelor

          Toate aceste candidaturi, pe care România şi alte state membre şi le-au prezentat, vor fi disponibile pe site-ul web al Consiliului. Decizia de a muta EMA şi ABE, ambele situate în prezent la Londra, le revine guvernelor celor 27 de state membre. Transferul lor este o consecinţă directă a deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, astfel cum a fost notificată Consiliului European în 29 martie 2017. Acesta nu face parte din negocierile privind Brexitul, ci va fi examinat exclusiv de celelalte 27 de state membre ale UE. Comisia a solicitat în mod repetat o decizie rapidă cu privire la relocare, întrucât EMA şi ABE sunt două organisme de reglementare esenţiale ale UE care trebuie să continue să funcţioneze fără probleme şi fără întrerupere după martie 2019.