Inspectorii sanitar-veterinari “caută” legumele de substanţe interzise

0
402

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj efectuează în această perioadă controale în unităţile din industria agroalimentară. În urma verificărilor, responsabilii din instituţiei au aplicat o singură amendă şi au recoltat mai multe probe pentru analiză.

În unităţile respective s-a verificat modul în care operatorii respectă normele şi cerinţele de igienă privind spaţiile în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, cele de depozitare ale materiilor prime şi ale produselor finite, dar şi condiţiile  de funcţionare ale unităţii, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP. “Sunt controale efectuate împreună cu Direcţia Agricolă şi Unitatea Fitosanitară, care vizează importul de legume şi fructe. Verificăm depozitele unde acestea sunt păstrate, dacă sunt respectate sau nu normele impuse de lege”, a precizat Costică Retea, purtătorul de cuvânt al DSVSA Dolj. Acesta a mai spus că inspectorii au amendat proprietarii unui depozit, cu 600 de lei, pentru neîntreţinerea spaţiilor de păstrare a produselor.

Pe urmele pesticidelor

S-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pe anul 2012, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate. “Controalele continuă şi, în paralel, sunt analizate în laborator probele recoltate de la toate importurile, în speţă legume şi fructe”, a adăugat Retea.

Partea birocratică, inclusă în verificări

Controale de acest fel au loc în toată ţara. Până acum s-au efectuat 1.799 de verificări, iar neregulile descoperite au fost sancţionate cu aplicarea a 20 de amenzi, în valoare totală de 17.600 lei, şi prin acordarea unui număr de 27 de avertismente. În general, neconformităţile constatate au fost legate de respectarea regulilor de igienă (depozitare, spaţii, manipulare, substanţe dezinfectante, uşi, temperatură etc.); legate de produse (etichetare, buletine de analiză), dar şi de aspectele birocratice: documente de conformitate, consemnări, acte privind privind personalul, autorizaţiile sanitare veterinare, cele de comercializare, notificări comerţ intracomunitar etc.