Deznodământul referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, se află, de ieri, în mâinile celor nouă judecători care alcătuiesc plenul Curţii Constituţionale. Orice decizie a acestora asupra valabilităţii referendumului are maximă încărcătură de conştiinţă, motiv pentru care legea de organizare şi funcţionare a CCR prevede expres o majoritate de două treimi, şi nu una simplă. Procesul-verbal final al Biroului Electoral Central consemnează, negru pe alb: 46,24% (8,5 milioane de alegători), din care 87,52% au votat pentru „da” şi 11,15% pentru „nu”. Cvorumul arbitrar, instituit de CCR, prin Decizia nr.731/10 iulie a.c., era de 50% plus unu din persoanele înscrise în listele electorale permanente, dar încălca recomandarea Comisiei de la Veneţia, ceea ce nu a mai contat. Cum discuţiile s-au aprins după încheierea procesului de votare şi neatingerea cvorumului, repetăm, arbitrar, s-a ajuns la reprezentativitatea celor 8,5 milioane de votanţi. Care, raportaţi la listele electorale permanente – irelevante la anterioarele scrutinuri – neactualizate în temeiul datelor statistice, oferite de recensământul populaţie din octombrie 2011, ar însemna mai mult decât prevedea pragul instituit de CCR, în dorinţa expresă ca preşedintele suspendat să nu poată fi demis cu un număr de voturi mai mic decât acela cu care a fost ales. Paradoxal, prin Decizia nr.682/27 iunie a.c. a CCR asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a legii privind modificarea şi completarea Legii nr.35/2008, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (…) se reţinea, din sesizarea grupului parlamentar al PDL, că, în conformitate cu ultimul recensământ, „populaţia ţării a scăzut considerabil”. Acest punct de vedere îl acredita PDL, rezemându-se într-o argumentaţie statistică. Din aceeaşi decizie a CCR (nr.682/27 iunie a.c.) se mai desprindea un raţionament, extrem de riguros: „nu ar fi admisibil, într-un stat de drept, ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (n.r. – 87,52% din voturile valabil exprimate, în cazul de faţă) să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului (…). Practica statelor democratice relevă faptul că reprezentanţii poporului sunt, în mod substanţial, legaţi de rezultatele consultărilor populare”. Referendumul, indiferent de caracterul său – consultativ sau decizional – reprezintă o modalitate de exprimare a suveranităţii naţionale. „N-am câştigat, n-au câştigat”, spunea, ieri, Traian Băsescu. Deşi 7,5 milioane de români cu drept de vot, care s-au prezentat la referendum, nu-l mai vor la Cotroceni, în timp ce în favoarea lui au votat 943.031 persoane. A contabiliza printre susţinătorii săi pe cei care au stat acasă, din varii motive, este o şmecherie ieftină, o sfidare a democraţiei. Nu-i mai puţin adevărat că MRU, vremelnic premier, a mârâit şi el, luat în primire de caniculă: „Peste 50% au votat pentru democraţie”. Pe segmentul juridic, PDL, dar şi preşedintele suspendat, au fost nefast consiliaţi în momentul în care au decis boicotarea referendumului, golind de conţinut, în spiritul ei, decizia CCR privind instituirea cvorumului. Boicotul a fost deliberat şi edificatoare este declaraţia publică a preşedintelui suspendat: „Am schimbat strategia de campanie pe 24 iulie a.c., când a intrat în vigoare hotărârea CCR privind cvorumul”. În mod logic, pentru CCR o asemenea declaraţie inabilă nu poate fi decât o minge ridicată la fileu, cum se spune, atunci când analizează întrunirea sau neîntrunirea condiţiilor legale de desfăşurare a referendumului. Într-o situaţie delicată s-a pus şi PDL, care, trâmbiţând boicotul şi acţionând concret în acest sens, a încălcat, flagrant şi premeditat, articolul 2 din Legea 14/2003 privind partidele politice („prin activitatea lor, partidele politice (…) stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii”), încât i se poate aplica articolul 47, litera f, ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite la art.2, constatate de Tribunalul Bucureşti, care prevede scoaterea în afara legii. CCR are de luat, neîndoielnic, o decizie grea. Argumentele în favoarea validării referendumului atârnă mult mai greu şi convingător decât cele privind invalidarea. A desconsidera boicotul, în luarea unei decizii istorice, şi a nu raporta corect procentul de 46,24%, reprezentând participarea la vot a celor înscrişi pe listele permanente, la populaţia reală a ţării, care nu coincide cu cea din listele permanente neactualizate, este greu de presupus. După ce i s-a admis grupului parlamentar al PDL un asemenea punct de vedere. CCR se află în faţa unei cumpăniri juste a lucrurilor. Cu conştiinţa împăcată, poate decide doar cântărind, în temeiul propriei jurisprudenţe, dar şi a celei europene, toate detaliile. Din care nici unul nu poate fi desconsiderat.
