Biciclist accidentat de un şofer care apoi a fugit

0
384

Un tânăr de 15 ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, marţi după-amiază, după ce a fost accidentat de un şofer care apoi a fugit de la locul faptei. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, marţi, în jurul orei 16.00, Alexandru D, de 15 ani, din Craiova, în timp ce circula pe o bicicletă, pe bulevardul „Decebal”, în zona Autogării a fost lovit cu portiera stângă faţă de conducătorul unui autoturism Dacia Logan. Maşina staţiona, iar conducătorul auto a deschis portiera fără să se asigure. Când l-a văzut pe tânăr căzut la pământ, a părăsit locul faptei. Martorii au anunţat ambulanţa şi poliţia, tânărul fiind transportat la spital, unde s-a stabilit că, din fericire, suferise leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au reuşit să-l identifice pe conducătorul Loganului, stabilind că este vorba despre Nicolae Pătru, de 58 de ani, din municipiul Craiova.

„Pe numele conducătorului auto poliţiştii craioveni au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.