Preşedintele sirian, Bashar al-Assad (foto), a declarat ieri că armata poartă o bătălie „crucială” pentru destinul ţării, într-un discurs publicat de agenţia oficială Sana cu ocazia celei de a 67-a aniversări a forţelor armate siriene. „Armata poartă o bătălie eroică (…) şi crucială (…), de care depinde destinul poporului şi naţiunii noastre, deoarece inamicul se află în prezent printre noi, utilizând agenţi din interior ca mijloc pentru destabilizarea patriei, securităţii cetăţeanului şi continuarea epuizării resurselor noastre economice şi ştiinţifice”, a afirmat al-Assad. „Ei au vrut să confişte poporului decizia sa (…), dar au fost surprinşi să vadă (că) acest popor mândru face faţă planurilor lor şi le zădărniceşte”, a continuat acesta. „Voi, oameni ai patriei, aţi participat la epopeile cele mai minunate (…) şi aţi arătat bandelor teroriste, opunându-vă războiului dus împotriva ţării noastre, că aveţi o voinţă de fier şi o conştiinţă vie”, a adăugat al-Assad, adresându-se militarilor. „Voi, oameni ai onoarei şi demnităţii (…), fiţi pregătiţi mereu (pentru acţiune), pentru ca forţele noastre armate să rămână armătura patriei”, a încheiat el.
De partea cealaltă, rebelii sirieni au susţinut mai multe victorii la Alep, marţi, inclusiv sechestrarea simbolurilor puterii şi uciderea a 40 de poliţişti, anunţând formarea unui guvern în exil, care poate fragmenta şi mai mult opoziţia deja divizată, scrie AFP. Haitham al-Maleh a declarat că a fost mandatat de către o coaliţie de sirieni „independenţi” pentru a forma un guvern în exil, la Cairo, proiect care va provoca, fără îndoială, agitaţie în rândul coaliţiei din opoziţie, Consiliul Naţional Sirian, care discută un proiect similar. Rebelii din Armata Siriană Liberă (ASL) au preluat controlul asupra a două secţii de poliţie din Alep, capitala economică a Siriei. Cel puţin 40 de poliţişti au fost ucişi în atacuri, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, reprezentând un nou pas înapoi pentru regimul Assad.