26 de săli de operaţie renovate la Spitalul Judeţean Craiova

0
354

Lucrările pentru reabilitarea celor 26 de săli de operaţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, demarate în urmă cu aproape două luni, mai au doar două săptămâni până la finalizare. Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 1,13 milioane de lei finanţat de către Consiliul Judeţean Dolj, în care, mai intră şi reabilitarea a 70 de încăperi din cadrul unităţii medicale. Pentru a nu bloca activitatea spitalului, lucrările de renovare au fost realizate pe etape. “În aceste zile ne apropiem de un moment mult aşteptat de personal medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, dar totodată, şi de pacienţi care au nevoie de serviciile unităţii medicale. Peste două săptămâni se vor finaliza reparaţiile la cele 26 de săli de operaţie prin fondurile puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Dolj. Rezultatele sunt pozitive şi îmbucurătoare, personalul medical este mulţumit de lucrările care s-au realizat la aceste sălile de operaţie, iar fapt care ne confirmă că alegerea acestui proiect de a fi finanţat din fondurile publice puse la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Dolj. În acest moment putem să spunem că instituţia a alocat numai în acest an din bugetul propriu peste un milion de euro, bani destinaţi modernizării şi reabilitării Spitalului. Totodată în unitatea medicală există un proiect finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, care constă în modernizarea ambulatoriului. Sunt foarte mulţi constructori acolo, este un şantier şi sperăm că anul viitor vom avea şi o policlinică modernă dotată cu echipamente medicale din bani europeni”, a declarat Cristinel Iovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Iovan a explicat că pe viitor, Consiliul Judeţean Dolj ar putea aloca fonduri şi pentru modernizarea saloanelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova: “În viitor vom încerca să alocam şi alte fonduri pentru modernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, şi probabil că vom începe să renovăm şi saloanele în care sunt internaţi pacienţii”.


27 miliarde de lei au fost alocate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova pentru schimbarea a nouă lifturi, din cele 12 existente. “Am avut o discuţie cu personalul tehnic din cadrul Spitalului şi au fost alocate 27 miliarde de lei către Spitalul Nr. 1 în vederea organizării unei licitaţii şi în care să aibă drept scop înlocuirea lifturile. În acest moment se află într-o fază de proiectare şi urmează să fie scoase la licitaţie şi până la sfârşitul anului vom avea lifturi moderne. Trebuie să recunoaştem că cele vechi se află într-o stare precară”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.