Începe Festivalul Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”

0
359

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” are loc la Alexandria, între 2 şi 11 august, şi include spectacole realizate de liceeni, dar şi reprezentaţii cu reputaţi actori. Printre acestea se numără one man show-ul lui Horaţiu Mălăele „Sunt un orb”, dar şi „XXL” de Cristi Juncu (după Neil LaBute), cu Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu în distribuţie, şi „Furtuna” de Victor Ioan Frunză (după William Shakespeare).

Anul acesta, festivalul are o nouă serie de evenimente, intitulată „Seara povestitorilor”, în cadrul căreia personalităţi precum Horia-Roman Patapievici şi Mugur Ciumăgeanu le vor povesti ascultătorilor experienţele lor. De asemenea, tinerii vor beneficia şi de ateliere de mişcare şi de introducere în tehnicile specifice pentru Commedia dell’Arte.

Din juriul concursului la care vor participa tinerii fac parte Cătălin Ştefănescu, Marius Manole şi Vlad Zamfirescu. „Am văzut spectacole de copii care sunt mult mai bune decât ce vedem la Teatrul Naţional şi la alte teatre. Bine, nici nu e greu”, a declarat, recent, Marius Manole, adăugând că festivalul de la Alexandria este „o gură de aer proaspăt”.

Festivalul de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” a debutat în 2006, ca urmare a iniţiativei a trei liceeni din Alexandria – Andreea Borţun, pe atunci în vârstă de 15 ani, Oana Nedelea, în vârstă de 16 ani, şi Alexandru Ion, care avea 18 ani la vremea respectivă –, cărora cu două săptămâni înainte de începerea primei ediţii li s-a alăturat actorul Marcel Iureş, preşedinte onorific al festivalului. Evenimentul este organizat de Asociaţia culturală T.E.T. Alexandria, formată din tineri, iar scopul este dezvoltarea sectorului cultural din Alexandria şi Teleorman. În 2009, „Ideo Ideis” s-a bucurat de susţinerea sopranei Angela Gheorghiu şi a actorului englez, recompensat cu un premiu Oscar, Jeremy Irons.