Goană după ultimul tren al titularizării – 25 de dascăli din Dolj au ales posturi din alte judeţe

0
426

Cadre didactice din judeţul Dolj au optat în acest an şi pentru titularizarea în alt judeţ şi au participat la repartiţia computerizată derulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în 29 iulie. 25 de profesori vor preda din toamnă, la sute de kilometri distanţă de casă, în şcoli din Constanţa, Bacău, Buzău. Salariul lor nu va depăşi 1.000 de lei, iar  din aceşti bani vor trebui să-şi asigure şi chiria. Acesta a fost însă ultimul an în care au devenit titulari ai sistemului de învăţământ, statut care le dă mai multă stabilitate postului.

Din toamnă vor intra în vigoare noile metodologii ale Legii Educaţiei care stabilesc faptul că titularizarea va fi la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, iar în caz de restructurare, profesorul trebuie să-şi caute singur un alt post. Poate ajunge astfel şi în şomaj. Schimbarea nu este deloc agreată de dascăli. Prin urmare, suplinitorii au căutat să devină titulari pe vechiul sistem, fără a ţine cont chiar şi de distanţă, dar şi de faptul că trebuie să se descurce astfel încât să-şi asigure şi o locuinţă pe perioada desfăşurării activităţii. 38 de cadre didactice din Dolj, cu minim 7 la proba scrisă din 13 iulie a.c., care nu au ocupat nici un post la nivel local, au optat astfel şi pentru posturi vacante din alte judeţe distribuite în sistem computerizat. Doar 25 şi-au atins ţelul. „Conform rezultatelor afişate de Ministerul Educaţiei s-au titularizat în alte judeţe doi profesori de Educaţie Fizică şi Sport, un profesor de Istorie, cinci de Limba engleză, doi de Limba română, şase de Matematică, trei educatoare, patru învăţători,  un psihopedagog şi un profesor de religie ortodoxă”, a precizat Alexandrina Năstase, inspector şcolar general adjunct al ISJ Dolj. Cei 25 de dascăli repartizaţi în alte judeţe pot reveni în Dolj în anul şcolar următor, prin transfer dacă sunt posturi vacante.