Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine într-o postare pe facebook că conectivitatea între regiuni este esențială pentru a facilita libera circulație a cetățenilor, cât și pentru dezvoltarea economică a regiunilor. “M-am bucurat să pot aduce argumente pentru sprijinirea dezvoltării aeroporturilor regionale, la ședința plenară a Comitetului european al regiunilor, care a avut pe agendă proiectul de aviz referitor la viitorul aeroporturilor regionale. Aeroporturile regionale sunt foarte importante pentru mobilitatea europeană. Conectivitatea între regiuni este esențială pentru a facilita libera circulație a cetățenilor, cât și pentru dezvoltarea economică a regiunilor.Din păcate, în contextul în care aviația este sub imensa presiune adusă de Pactul Ecologic au apărut voci în Parlamentul European care cer prețuri mai mari pentru zborurile pe distanțe mici și chiar înlocuirea acestora cu transportul pe calea ferată”, a explicat Marian Jean Marinescu.
Deputatul european mai spune totodată că este o mare greșeală pentru ca zborurile pe distanțe sub 500 km generează doar 10% din emisiile poluante ale aviației și în plus, zborurile scurte sunt cele mai potrivite pentru folosirea carburanților sustenabili. “În ce privește dronele, cred că acestea sunt cele mai potrivite pentru noul de tip de mobilitate la care vom ajunge și care în viitor va face parte din viețile noastre. Progresul, obținut prin cercetare și inovare este calea viitoare corectă și nu interdicțiile sau eliminările excesive”.