Selecţionerul reprezentativei „Three Lions”, Gareth Southgate (51 ani), nu e un nume consacrat în galeria gomoşilor antrenori europeni. A condus Anglia până în semifinalele ultimei ediţii a Cupei Mondiale din Rusia, o premieră după unicul sacru titlu obţinut în 1966, dar finalmente s-a clasat pe locul patru. Are în CV peste 500 de meciuri pro, sub culorile lui Crystal Palace, Aston Villa, Middlesbrough, dar o unică experienţă de antrenor de club, la ultima dintre echipele enunţate (2006-2009) cu care a şi cunoscut retrogradarea. La naţionala de tineret – speranţe (2013-2016) pe care a părăsit-o, după un campionat al Europei ratat, n-a atras atenţia. Tip aparent simpatic, sobru excesiv, plictisitor, rareori fiind văzut zâmbind, mereu la costum şi cravată asortată, managerul Angliei a trăit marţi seara pe Wembley una din marile bucurii ale vieţii: victoria (2-0) în faţa Mannschaft după 55 de ani de aşteptare. O victorie cu o simbolistică particulară pentru Gareth Southgate. Datorată şi portarului Jordan Pickford de la Everton, impecabil de la începutul competiţiei, care a avut cel puţin două intervenţii salutare. La 26 iunie 1996, apărătorul recunoscut pentru constanţa şi talentul său, în seria de penalty-uri contra Germaniei din semifinala Euro, pe Wembley, a ratat lovitura. Tocmai el, recunoscut pentru puterea de concentrare în momente de vârf. Portarul Mannschaft, Andreas Kopke, a plonjat inspirat pe direcţia balonului. Gareth Southgate a alimentat multă vreme ideea unui mental fragil al jucătorilor englezi, sub presiune şi câteva luni mai târziu a mărturisit că „a fost distrus”. Obsesia penalty-ului decisiv ratat l-a urmărit multă vreme. Pe Wembley în 1996 când a ratat penalty-ul decisiv în semifinala cu Germania, Gareth Southgate avea vârsta lui Rahem Sterling, autorul a trei goluri la actualul turneu final Euro. În Anglia, Southgate este omul actualei ediţii Euro, în fruntea unei echipe, paradoxal fără lideri în formă de vârf. Referirea îi vizează pe Harry Kane, căpitanul echipei, golgeterul Premier League şi Jordan Henderson, mijlocaşul lui Liverpool, revenit după o prelungită convalescenţă. Problema selecţionerului în Anglia este una bizară: cel mai puternic şi mai mediatizat campionat din lume are puţini antrenori de top în Premier League. Primele patru clasate –Manchester City, Manchester United, Liverpool, Chelsea- au antrenori străini. La echipa naţională, suedezul Sven Goran Eriksen, italianul Fabio Capello, au demonstrat că federaţia engleză trebuie să revină la un selecţioner „made in England”. În 2002, după eliminarea Angliei de către Brazilia la Campionatul Mondial, Gareth Southgate invoca absenţa sentimentului patriotic pe banca tehnică, iar despre selecţionerul Goran Eriksen spunea: „Anglia avea nevoie de Winston Churchil, dar la ales pe Iain Duncan Smith, şeful fără carismă al Partidului Conservator”. Din cauza bunicului său are o mare afinitate pentru armată şi serviciul în slujba ţării. În seara partidei cu Mannschaft, Southgate le-a amintit jucătorilor săi probabil de… Churchill. Înaintea partidei din sferturile de finală cu Ucraina, care se va disputa la Roma mâine seară, la calculul hârtiei „Three Lions” pare favorită. Prin prisma valorii jucătorilor săi. Dar nu al formei de moment. Statistic vorbind, englezii joacă un campionat cu 38 de etape, fără precedent în Europa, o cupă maraton cu echipe care mor de gât cu favoriţii, încă o cupă (a ligii) care nu are decât meritul de a fi împlinit 100 de ani. Nu există pauză de iarnă, se joacă non-stop, de Crăciun şi de Anul Nou (Boxing Day), se joacă şi câte două jocuri pe săptămână şi nu s-a descoperit meciul neimportant. Totul e vital, decisiv. Antrenorii de club clamează exasperaţi: prea mult fotbal. Lista accidentelor musculare, la genunchi, tendoane mâncate, meniscuri rupte, e lungă. Cu toate acestea, Gareth Southgate a avut grijă să croiască o naţională plină de debutanţi gata să înflorească. I-a adus pe Tirone Mings şi Jack Grealish, ambii de la Aston Villa, pe Phill Foden (Manchester City), Declan Rice (West Ham), Mason Mount (Chelsea), Calvin Phillips (Leeds), toţi aceştia lângă Harry Maguire, Luke Shaw de la Manchester United, John Stones şi Kyle Walker de la Manchester City. Şi acum, să dăm un pic mai tare: Gareth Southgate şi-a luat revanşa în faţa Mannschaft, dar naţionala „Albionului” speră îndreptăţită la cucerirea titlului de campioană europeană, pe care repetăm nu l-a obţinut niciodată. Dacă Oscarul nu se câştigă ci se acordă, iar juriile au agende şi prejudecăţi, din fericire trofeul Euro nu se acordă, ci se câştigă. Şi Gareth Southgate ştie asta.
