Comisia a lansat o consultare publică, oferind părților interesate și cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a-și identifica prioritățile. Consultarea va fi deschisă până la 23 septembrie și va facilita o mai bună înțelegere, de către Comisie, a modului în care UE poate ajuta acest sector să devină mai sustenabil și mai competitiv, dar și mai modern și mai rezilient într-un context de criză.
Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: Încurajăm cetățenii și organizațiile relevante să participe la consultarea publică pe care o lansăm astăzi. Mobilitatea este o prioritate, iar noua noastră strategie are scopul de a crea un sistem de transport rezistent la crize pentru noi și pentru generațiile viitoare. Concentrându-ne asupra redresării, vom construi pe această bază o structură solidă, adaptată atât la provocările digitale și de mediu, cât și la oportunitățile pe care acestea le oferă.
Transporturile și mobilitatea joacă un rol esențial în viața de zi cu zi a cetățenilor și a companiilor. Politica europeană în domeniul transporturilor este concepută pentru a răspunde nevoilor acestora, pentru a combate schimbările climatice și a profita de avantajele digitalizării. Pentru a atinge aceste obiective multiple, Comisia Europeană lucrează la o strategie cuprinzătoare pentru o mobilitate inteligentă și durabilă.