Școala de Vară 2018

0
346

Asociatia Tinerilor Olteni Solidari va implementa, in perioada 1 iulie – 31 octombrie 2018, proiectul „Scoala de vara”. Proiectul isi propune imbunatatirea accesului tinerilor defavorizati din mai multe comunitati la educatia nonformala, in colaborare cu institutiile de invatamant/ protectie sociala, contribuind la mentinerea acestor tineri in invatamantul formal la nivel de gimnaziu si liceu. Anul acesta, „Scoala de vara” este deja la cea de-a III-a editie, devenind astfel o traditie a organizatiei.

In judetul Dolj proiectul va avea ca beneficiari tinerii din Giurgita, in parteneriat cu Centrul de Tineret din localitate si Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Dolj, fiind sustinut din resurse proprii ale asociatiei.

In Gorj vor fi participa tineri din 3 comunitati rurale (Bengesti, Bumbesti Pitic si Crasna) iar proiectul este finantat de Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Gorj.

Atelierul de pregatire a voluntarilor, prima activitate a proiectului, se va desfasura la inceputul lunii iulie, la Craiova, tinerii invatand mai multe despre comunicare, managementul resurselor personale, sanatatea fizica si mintala , despre sanatatea sociala si fenomenele care ii afecteaza negativ: violenta, adictiile, traficul de persoane, coruptia. Alaturi de formatorii cu experienta in domeniul educatiei nonformale, la pregatirea tinerilor vor contribui mai multi experti in domeniile tinta (de la CPECA Dolj, Penitenciarul Craiova, Directia de Sanatate Publica) si va fi organizata o dezbatere cu participarea unor detinuti implicati in traficul de persoane si de droguri.

Ulterior, in perioada iulie – august, voluntarii vor realiza Scolile de vara in localitatile prevazute, fiind estimat un numar de 15 beneficiari in Dolj si 60 in Gorj.