CM 2018: Croația suferă, dar continuă aventura

0
415

Croația și Danemarca (neînvinsă din 2016) au oferit o partidă de mare calitate, în optimile de finală ale CM, care a început tumultos, cu două goluri, în primele cinci minute, prin Jorgensen (min. 1) și Manzukic (min. 4). Mai aproape de încheierea conturilor în timpul regulamentar au fost croații Perisic (min. 84 și 86) și Rakitic (min 90 +2). Dar s-a ajuns în prelungiri, când Croația a ratat, incredibil, un penalty, obținut de Rebic (min. 116) – faultat de Jorgensen, după ce îl driblase pe Schmeichel și danezul trebuia eliminat – prin Modric, căpitanul echipei. S-a ajuns la loviturile de departajare. Tensiune maximă, în ambele tabere. A ratat Eriksen (0-0), dar l-a imitat Badelj (0-0). A marcat Kjaer, căpitanul echipei daneze (0-1), dar a făcut același lucru Kramaric (1-1). Au marcat, în continuare, veteranul Krohn – Deli (1-2), iar Modric nu a mai ratat, de această dată (2-2). În schimb, Schone, Privaric și Jorgensen au ratat, pe rând, la ultima execuție, portatul Subasici respingând miraculos cu piciorul. La scorul de 2-2, la penalty-uri, mijlocașul lui FC Barcelona, Rakitic, a transformat lovitura de pedeapsă și scorul final a devenit 3-2 pentru croați, calificați pentru sferturile de finală. Luka Modric a calificat meciul ca fiind “cel mai important pentru generația sa”. La rândul său, Dejan Lovren, care a disputat ultima finală a Ligii Campionilor cu FC Liverpool, a mărturisit că “a fost mult stres” și n-a trăit niciodată o asemenea încărcătură. Luka Modric dorește reeditarea performanței generației care în 1998 a disputat o semifinală la CM din Franța. Indiscutabil, croații au meritat victoria, dar și danezii au oferit o prestație coerentă, cu multe momente de bună inspirație. În sferturile de finală, Croația va întâlni Rusia.