Călăraşi, la vremea secerișului

0
4954

În comuna Călăraşi, una dintre cele mai mari comune ale judeţului Dolj, se respiră, dacă se poate spune aşa, din agricultură, pentru dezvoltarea acesteia fiind făcute toate eforturile. Suntem în plină campanie de recoltare a pepenilor, fie ei verzi (lubeniţe) sau galbeni, oamenii sunt pe tarlale, strângându-şi recolta, pe care încearcă să o valorifice. Din păcate,  munca lor, cu toate costurile aferente anterioare, nu este apreciată la adevărata valoare, de aceea s-au făcut primii paşi pentru reglementarea situaţiei, fiind în fază de derulare un proiect pentru înfiinţarea unui depozit de preluare a legumelor şi fructelor celor din zonă, astfel încât să nu mai existe diferenţe mari între preţurile de prezentare şi cele de achiziţie. Vorbim de agricultură, dar administraţia publică locală se gândeşte şi la confortul oamenilor, în proiectare fiind şi alte programe, mai ales pentru copii.

La Călăraşi, se munceşte, în această perioadă, la „foc continuu”: este perioada recoltării lubeniţelor şi pepenilor verzi. Oamenii muncesc, îşi strâng recolta, pe care încearcă să o valorifice. Au plătit, pentru aceasta, până la scoaterea sa pe piaţă, un an întreg, prin cheltuielile necesare înfiinţării şi întreţinării culturii, dar munca lor nu este apreciată, la nivelul aşteptat. Pe marginea drumului sunt autocamioane ale unor adevăraţi samsari, care le cumpără marfa, la preţuri modice , iar producătorii rămân cu adevărate firimituri. Reprezentanţii administraţiei publice locale din Călăraşi au găsit modalitatea de reducere ale efectelor, iar cel mai bine ştie primarul Vergică Şovăilă, care nu mai are nevoie de prezentare: «Suntem în faza de proiectare a unui depozit pentru preluarea legumelor şi fructelor de la cetăţeni, valoarea programului fiind de peste 600.000 de lei. În cadrul acestuia este şi achiziţionarea unei bascule electronice, pentru cântărirea a 50 de tone. De asemenea va fi realizată şi o Staţie de sortare a legumelor, iar amplasamentul va fi pe 3,5 ha, într-un Parc industrial. Este necesar un astfel de proiect, deoarece producătorii ies în pierdere, iar, din acest an, avem şi Cooperativa Agricolă „Horticola”, unde sunt mai mulţi asociaţi, în acest fel putând fi încheiate contracte atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă».

Între „ferestrele” dintre ploi

La Călărași se trudește „zi-lumină”, spun oamenii locului, care încearcă să valorifice „ferestrele” dintre ploile ce nu mai contenesc. «Grâul ajuns la coacere deplină și riscând să încolțească în spic își așteaptă mașinile care nu-l pot recolta din cauza umidității ridicate. Bătălia recoltei este una contratimp, orice oră din zi bună de lucru se cere valorificată. Este un „vârf” al muncilor câmpului», spunea încercatul primar VergicăȘovăilă, care a trăit multe situații de acest fel la viața lui. Până la urmă, neîndoielnic, cei din Călărași o vor scoate la capăt, dar numai prin muncă și tenacitate de neiutat.

Un cadastru pentru comunitate

Toate acestea nu s-ar putea întâmpla dacă nu s-ar fi rezolvat problema cadastrală. Aici, tot primarul VergicăŞovăilă dă detaliile necesare: „Anunţam la începutul anului că se va efectua cadastrarea gratuită, pentru terenul extravilan al comunei noastre. Iată că peste 1.400 de Cărţi funciare intră în posesia cetăţenilor, iar cadastrarea va continua până la intabularea tuturor terenurilor. Odată cu efectuarea gratuită a cadastrului, se pot face şi succesiuni gratuit de către moştenitori, acolo unde titularii drepturilor de proprietate sunt decedaţi. Avantajele sunt multiple, în sensul dezvoltării agriculturii şi infrastructurii, elemente vitale pentru dezvoltarea economică a comunei. România beneficiază, între anii 2015 – 2020, de importante fonduri pentru implementarea politicilor agricole comunitare. Înregistrarea imobilelor în Cartea funciară sprijină aceste măsuri, fiind obligatorie identificarea terenurilor care primesc subvenţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură”.

„Nu ne este indiferentă situaţia copiilor şi tinerilor”

În comună, chiar dacă agricultura este pe primul loc, se trăieşte în condiţii de nivel european, iar, pentru îmbunătăţirea acestora se fac eforturi , toate care au şi o componentă materială, vorbind de fondurile puse la dispoziţie. Astfel, la Şcoala nr.1 va fi amenajat un Grup social pentru copii, alipit de clădire, elevii urmând să aibă toate condiţiile , fără să mai meargă la cel din curtea şcolii, investiţia fiind de peste 300.000 de lei, iar la cele două unităţi de învăţământ din localitate va fi amenajat câte un teren de sport sintetic, multifuncţional. Vor fi realizate şi cinci locuri de joacăpentru copii: unul la Şcoala din Călăraşi, altul la cea din satul Sărata, iar celelalte în localitatea de centru. Se lucrează la un proiect de aprox.200.000 de lei pentru Clubul Tineretului din cele două sate componente, cu dotările necesare, deoarece „nu ne este indiferentă situaţia copiilor şi tinerilor şi facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a le asigura acestora tot confortul necesar” – VergicăŞovăilă. La fel de importanţă este şi o altă investiţie pentru comunitate: în maximum zece zile, în dotarea Primăriei va intra un buldoexcavator, foarte modern, cu toate utilajele necesare, astfel că nu vor mai fi probleme, mai ales pe timpul iernii, cu rezolvarea problemelor din teren, de la deszăpezire, până la săparea de şanţuri.