Euro U-21: Germania, pentru a doua oară, campioană!

0
509

u 21Germania a repurtat, vineri seara, în finala Under 21 de la Cracovia, pentru a doua oară în istoria sa, titlul la această categorie de vârstă. Câştigătoarea trofeului în 1986, 1998, 2011 şi 2013 – impresionantă de-a lungul turneului – Spania pornea ca favorită năzuind îndreptăţit la cincilea titlu. Dar selecţionata condusă de Albert Celades s-a văzut învinsă de mult mai realista echipă a Germaniei care, aşa cum spuneam, îşi adjudecă al doilea titlu după cel din 2009, când Howedes, Boateng, Khedira, Ozil, Hummels anunţau câştigarea Cupei Mondiale, cinci ani mai târziu. În 2022, se poate spera îndreptăţit că Gnabri, Meyer, Arnold, Toljan vor cunoaşte acelaşi destin. Echipa condusă de Stefan Kuntz (54 de ani) a lăsat o excelentă impresie în Polonia, iar în finala cu Spania, după primele zece minute de control al jocului, de către iberici, a făcut legea. Germanii, lipsiţi de atacantul Davie Selke, de la Hertha Berlin, accidentat, au reuşit să anestezieze ofensiva iberică, alcătuită din Asensio, Niguez, Deulofeu şi Ceballos, pentru a deschide scorul prin Weiser, care a lobat cu capul balonul, la o centrare impecabilă a lui Toljan , de la Hoffenheim. După pauză, Saul Niguez a expediat o torpilă de la 20 de metri, dar Pellersbeck (min. 58) a deturnat balonul. Mannschaft s-a repliat metodic, închizând toate culoarele de atac. De altfel selecţionerul Stefan Kuntz a aplicat la perfecţie planul stabilit. Spaniolul Dani Ceballos, de la Betis, a fost declarat cel mai bun jucător al competiţiei, iar Saul a fost declarat golgheter.