Eurodeputatul social-democrat german Martin Schulz a fost ales, ieri, în funcţia de preşedinte al Parlamentului European (PE), pentru doi ani şi jumătate. Schulz a obţinut votul a 409 dintre cei 723 de eurodeputaţi prezenţi în plenul PE reunit la Strasbourg.
Popularii şi social-democraţii europeni au decis pe 24 iunie să-şi împartă preşedinţia Parlamentului European, astfel că în primii doi ani şi jumătate acest post va fi deţinut de Martin Schulz, iar în a doua parte a mandatului, ce va începe în ianuarie 2017, funcţia va reveni grupului PPE. Candidatul social-democraţilor pentru acest post a fost sprijinit de Partidul Social-Democrat german, dar şi de cancelarul creştin-democrat Angela Merkel.
Contracandidaţii lui Schulz la preşedinţia PE au fost conservatorul britanic Sajjad Karim, spaniolul Pablo Iglesias, membru al grupului GUE, şi ecologista austriacă Ulrike Lunacek. Martin Schulz a fost ales la 18 iunie preşedinte interimar al grupului europarlamentar al socialiştilor şi democraţilor (S&D), un post pe care l-a mai ocupat şi în legislatura trecută înainte de a deveni preşedintele legislativului european.
Martin Schulz a declarat ieri, după realegerea sa în fruntea legislativului european, că Uniunea Europeană va rezolva problemele interne doar atunci când va rezolva problemele regiunilor în care ele apar şi că aceste aspecte, oarecum neglijate din cauza crizei economice, au dus la neobservarea unor „lucruri dramatice” care se întâmplă în jur. „În ultimii ani, am fost foarte concentraţi asupra problemelor noastre având în vedere criza economică, dar în jurul nostru se întâmplă lucruri dramatice: războiul civil din Siria şi fluxurile de refugiaţi care vin de acolo.
Sunt provocări în fiecare zi – destrămarea Irakului, radicalizarea care are loc în regiunile vecine ale Uniunii Europene, destrămarea unor state întregi –, nu trebuie să subestimăm aceste lucruri şi de aceea avem nevoie nu doar de o dezbatere la nivelul valurilor de refugiaţi şi cum gestionăm situaţia, ci avem nevoie de mai mulţi bani pentru politica de dezvoltare, despre comerţul cu arme.
Vom rezolva problemele noastre numai în momentul în care vom rezolva problemele regiunilor în care se creează. În acest for am discutat foarte mult despre Ucraina. Ceea ce se întâmplă acolo în fiecare zi a fost dezbătut”, a susţinut Schulz în discursul său.
Preşedintele PE a arătat că garanţia respectului reciproc şi a demnităţii umane trebuie să fie linia directoare a forului european şi că trebuie făcut din acest aspect baza muncii viitoare. Politicianul german a adăugat în discursul său că este o onoare este să fii primul preşedinte reales al Parlamentului European, că este prima oară când se întâmplă acest lucru şi aceasta reprezintă o responsabilitate foarte importantă pe care o va lua foarte în serios, mai ales că UE se confruntă cu o serie de probleme şi este pusă în faţa unor decizii extrem de importante.
Martin Schulz s-a născut în 20 decembrie 1955, la Hehlrath, care astăzi face parte din oraşul Eschweiler, din Germania. A fost ales prima dată preşedinte al Parlamentului European la data de 17 ianuarie 2012, cu 387 de voturi „pentru”, reprezentând 55% din totalul de 699 de voturi exprimate, după ce în prima jumătate a legislaturii trecute mandatul de preşedinte a fost deţinut de polonezul Jerzy Buzek, din partea grupului europarlamentar PPE.
am adus la cirma un al 2lea BAROSOO SA CURGA NUMAI LAPTE SI MIERE O CRED FRAERII
Comments are closed.