Halep, calificare facilă în sferturile turneului de la Wimbledon

0
346

Simona Halep (nr. 3 WTA) a acces, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, cea mai bună performanţă a sa pe iarba londoneză, după victoria repurtată împotriva Zarinei Diyas (nr. 72 WTA, Kazakhstan), scor 6-3, 6-0.

Sub un soare torid, constrastând puternic cu vremea care a dat peste cap programul de joc la finalul primei săptămâni a prestigioasei întreceri, Simona i-a pus probleme mari încă din start Zarinei Diyas, care a deschis cu serviciul primul game al meciului. Eleva lui Wim Fissette a răzbunat în game-ul al treilea mingea de break irosită în deschidere, la capătul a patru puncte intense, cu finalizări spectaculoase, din teren ale Simonei. Adjudecându-şi lejer serviciile, Simona a dominat schimburile de pe linia de fund a terenului şi a forţat din nou doar la 5-3, pe serviciul mai tinerei sale adversare, pentru un al doilea break şi o închidere de set în 29 de minute.

După alte zece minute, Simona se afla deja la trei lungimi distanţă în faţa reprezentantei Kazakhstanului şi în setul secund, rezultat rezolvat cu cinci lovituri câştigătoare şi alte şase cadouri din partea oponentei. Cel mai bine clasată jucătoare rămasă pe tablou nu a slăbit deloc ritmul, adunând game după game pentru un set alb, şi a oprit cronometrul partidei cu trei minute înaintea împlinirii unei ore de joc.

Simona a obţinut astfel cea mai categorică victorie de la startul turneului londonez.

Pentru un loc în semifinale, Halep se va bate cu finalista de anul trecut, nemţoaica Sabine Lisicki (nr. 19 WTA), care a trecut tot ieri, de o altă kazacă, Yaroslava Shvedova (nr. 65 mondial), scor 6-3, 3-6, 6-4.

Halep o conduce pe Lisicki cu 2-1 la meciurile directe. Cel mai recent dintre ele a avut loc chiar în acest an, la Madrid, în turul III, victorie Simona în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-2.

Dacă va ajunge în ultimul act la All England Club, Halep va urca de luni pe locul doi WTA, devansând-o pe chinezoaica Na Li (eliminată în turul 3 de cehoaica Barbora Zahlavova-Strycova). Lider va rămâne Serena Williams, la rându-i eliminată la Londra în turul 3, de către franţuzoaica Alize Cornet.

În precedentele turnee de Grand Slam ale anului, Halep a bifat sferturi de finală la Australian Open, în timp ce la Roland Garros a ajuns până în finală, pierdută în faţa Mariei Şarapova (nr. 5). Pe partea de tablou a Simonei, rusoaica a evoluat ieri, după închiderea ediţiei, tot în optimi, în faţa germancei Angelique Kerber (nr. 9). Învingătoarea din acest joc o va întâlni în sferturi pe canadianca Eugenie Bouchard (nr. 13).

De asemenea ieri după închiderea ediţiei, pe cealaltă parte de tablou, s-au stabilit deja semifinalistele: învingătoarele din meciurile Lucie Safarova (Cehia, favorită 23) – Ekaterina Makarova (Rusia, 22) şi Petra Kvitova (Cehia, 6) – Barbora Zahlavova-Strycova (Cehia).