Teoretic, Belgia era favorită în confruntarea ei cu reprezentativa SUA, numai că pe teren calificarea s-a tranşat mult mai greu şi după prelungiri, deşi „diavolii roşii” au avut 31 de şuturi la poartă, din care 11 pe spaţiul porţii, în timpul regulamentar. Minuni a făcut portarul american Tim Howard, de la Everton, cel care permisese calificarea echipei sale pentru optimi. Dacă departajarea nu s-a făcut în timpul regulamentar, în pofida multiplelor tentative de a deschide scorul prin Divock Origi (min 1, 56, 71, 85), cele două echipe au mers în prelungiri pentru stabilirea învingătorului. Belgienii au deschis scorul în minutul 93 prin De Bruyne, R. Lukaku l-a majorat în minutul 105, dar americanii au redus diferenţa prin J. Green. Determinarea lor din finalul celor 120 de minute nebune n-a mai putut trimite deznodământul la loviturile de pedeapsă. Belgienii se califică în sferturile de finală şi sâmbătă vor înfrunta Argentina.