„Super-vulturi” sinucigaşi

0
312

FRANŢA – NIGERIA           2-0

Stadion: Nacional – Brasilia, spectatori: 67.882.

Au marcat: Pogba 79, Yobo 90+1 aut.

Franţa: Lloris – Debuchy, Varane, Koscielny, Evra – Cabaye – Valbuena (Sissoko 90+4), Pogba, Matuidi, Benzema – Giroud (Griezmann 62). Selecţioner: Didier Deschamps.

Nigeria: Enyeama – Ambrose, Yobo, Oshaniwa, Omeruo – Onazi (Gabriel 59), Obi Mikel – Musa, Odemwingie, Moses (Nwofor 89) – Emenike. Selecţioner: Stephen Keshi.

Cartonaşe galbene: Matuidi 54.

Arbitru: Mark Geiger (SUA).

Anterior, în primul meci al zilei de luni, nici Franţa n-a avut o misiune cu mult mai uşoară în faţa Nigeriei.Ritmul impus de “Les Bleus” a fost ridicat, combinaţiile s-au legat. Dar în faţa porţii, unde era vital, a lipsit concentrarea. Prin urmare, primele 45 de minute au consemnat doar o mare oportunitate a lui Pogba, voleu respins senzaţional de Enyeama.

Nu-i mai puţin adevărat că şi Nigeria a fost la înălţime. Mereu în coasta “cocoşilor”. A reuşit chiar să înscrie, însă reuşita lui Emenike (19) a fost anulată corect de “centralul” Marc Geiger pentru un ofsaid milimetric!

Minutul 55 a adus cu sine cel mai dur moment de până atunci al meciului. Matuidi l-a cosit pe Onazi, ce n-a mai putut continua, fiind scos pe targă. Un fault de eliminare directă, pe care americanul Geiger l-a penalizat cu jumătate de măsură: “galben”.

Din minutul 70, francezii parcă au luat foc! O combinaţie Griezmann – Benzema, vârful Realului s-a trezit singur cu Enyeama, balonul a trecut pe sub portar, dar Moses a apărut şi a respins aproape de pe linie. A fost ca un semnal pentru “cocoşi”, care s-au năpustit asupra careului nigerian. Golul nu mai putea întârzia. Cabaye, “transversală”, şi Benzema l-au anunţat, Pogba l-a marcat, cu o lovitură de cap, 1-0 (79). La prima greşeală a uluitorului Enyeama, care până atunci îi adusese la disperare pe francezi cu intervenţiile sale.

Moment din care, totul a devenit mai simplu pentru francezi. Obligaţi să atace, nigerienii s-au descoperit tot mai mult. Şi dacă Enyeama i-a mai salvat o dată, la următoarea şarjă a adversarului n-a mai avut replică. Griezmann a luat colţul scurt la o centrare, fără a atinge însă balonul, ceea ce l-a derutat pe Yobo, care a înscris în propria poartă. Şi “Les Bleus” merg în “sferturi”, unde vor întâlni, conform şi graficului de mai jos, Germania.