Ponta: Organizarea referendumului pentru Constituţie cu turul I al prezidenţialelor, cel mai raţional

0
406

Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai raţional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL. „După ce trece acest an – ca jurist îmi este foarte greu să înţeleg de unde a venit anul ăla, dar politic pot să înţeleg – deci, după ce trece acest an de carantină, putem să organizăm foarte bine referendumul. Că se va organiza odată cu primul tur al prezidenţialelor, nu-i nimic rău, cred că şi preşedintele Băsescu a făcut un referendum odată cu primul tur. Dacă mă întrebaţi astăzi, mi se pare cel mai raţional acest lucru (n.r. – suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale), dar e o decizie pe care nu pot să o iau eu, o să discutăm şi o să decidem”, a spus Ponta la postul public de televiziune. La remarca moderatorului că, la momentul la care preşedintele Traian Băsescu a organizat un referendum simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, a criticat acest lucru, premierul a răspuns: „Da, dar uite că acum poate va critica preşedintele ce a făcut el însuşi atunci”. Modificarea Legii referendumului, prin care se reduce la 30% pragul de validare, de la 50% cât este în prezent, este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, Curtea Constituţională. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a adresat, ieri, o scrisoare preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, solicitând o întâlnire săptămâna aceasta pentru a semnala „gravele derapaje de la normele democratice impuse în proiectul de revizuire a legii fundamentale”. Într-un comunicat PDL se precizează că întâlnirea ar urma să aibă loc odată cu vizita în România a delegaţiei Comisiei. „PDL are convingerea că, în fapt, Constituţia USL este o reluare a atacului la statul de drept dat de aceeaşi alianţă în vara anului trecut şi pe care toate instituţiile europene l-au sancţionat cu maximă severitate. De data aceasta, situaţia este şi mai gravă, pentru că amputarea unor prerogative instituţiilor garante ale democraţiei riscă să fie stipulate în legea fundamentală a României”, precizează preşedintele PDL, Vasile Blaga, în scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei de la Veneţia. În opinia PDL, exprimată de Blaga în scrisoare, proiectul USL de revizuire a Constituţiei este profund nedemocratic „chiar şi dacă ne referim numai la faptul că voinţa exprimată de poporul român în cadrul unui referendum validat în anul 2009 a fost complet ignorată de către parlamentarii puterii: 300 de parlamentari şi Parlament unicameral nu se regăseşte în noua Constituţie propusă românilor de către USL”. Întrebat ieri ce variantă de organizare a referendumului pentru revizuirea Constituţiei ar prefera, având în vedere că USL a vorbit despre comasarea alegerilor prezidenţiale de anul viitor cu acest referendum sau despre organizarea referendumului în octombrie, timp de două-trei zile (ideea aparţine vicepremierului şi ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea), Vasile Blaga a răspuns că „probabil două-trei nopţi în toamnă, că aici sunt specialişti cei de la USL, că noaptea se pot întâmpla multe. Eu ştiu că ei nu au fost de acord cu comasarea alegerilor, cu comasări de genul ăsta, dar iată că şi-au schimbat punctul de vedere. Ce să comasăm, un referendum odată cu alegerea noului preşedinte, care pur şi simplu nu mai are atribuţii?”.