Craiova se va înfrăţi cu oraşul Jining

0
630

Proaspăt întors din China, primarul Lia Olguţa Vasilescu va lansa autorităţilor din Jining invitaţia de a veni la Craiova. Edilul este convins că această relaţie de prietenie între cele două municipii poate să aducă puncte Băniei în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. 

Încântată de ceea ce a văzut în China, Lia Olguţa Vasilescu vrea să-şi facă prietene pe unele dintre gazadele sale. Edilul-şef al Craiovei a declarat, în ultima sa conferinţă de presă, că va transmite, chiar în această săptămână, o invitaţie către autorităţile din Jining, un municipiu prin care a trecut, de a veni în vizită la Craiova. „Săptămâna viitoare (n.r. – această săptămână) vom lansa o invitaţie către primăria din Jining, municipiul care include localitatea în care s-a născut şi a trăit Confucius. Un parteneriat cu ei ne-ar ajuta în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană”, a declarat Olguţa Vasilescu, care a menţionat apoi că scopul vizitei a fost, de fapt, unul economic, delegaţia craioveană întâlnindu-se cu mulţi investitori.

Stadion …ca la Beijing

Unul dintre oraşele chinezeşti care au impresionat-o pe Olguţa Vasilescu a fost Shanghai-ul. Primarul Craiovei a mărturisit că a rămas uimită cât de mult şi de repede s-a dezvoltat acest oraş, fiind acum, după numai 20 de ani, unul dintre cele mai importante din China. „Shanghai-ul s-a dezvoltat foarte mult, nici nu vă puteţi imagina un oraş care a fost construit în 20 de ani… În 2015 vor să facă un bloc care să aibă cu 30 de etaje mai mult decât cea mai înaltă clădire din Dubai”. Edilul-şef al Craiovei a declarat că şi-ar dori ca măcar stadionul „Ion Oblemenco” să poată fi reconstruit de o firmă chinezească pentru a aduce întrucâtva cu celebrul stadion din Beijing, supranumit „Cuib de păsări”. „Am văzut că ei au ca termen de finalizare pentru un stadion de anvergura celui pe care ni-l dorim noi de un an de zile, pe când la noi se vorbeşte de o execuţie care va dura doi ani. Ori eu vreau să am bifat acest stadion până la sfârşitul mandatului”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Investitorii chinezi, aşteptaţi la Craiova

Din delegaţia care a petrecut o săptămână în China au făcut parte, alături de primarul Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarul Cristina Calangiu, prefectul Marius Deca, consilierul municipal Mihail Genoiu şi primarul comunei Işalniţa, Ovidiu Flori. De cealaltă parte, şi Craiova a fost vizitată, în două rânduri, de oameni de afaceri care s-au arătat interesaţi de posibilităţile de investiţii în Bănie. Ultima vizită a avut loc la mijlolcul lunii aprilie, investitorilor fiindu-le prezentate ca posibilităţi de iniţiere a planurilor de afaceri viitorul cartier de locuinţe pe care Primăria Craiova intenţionează să îl ridice pe autobaza RAT, construcţia unui nou spital municipal, precum şi amenajarea noului stadion pe amplasamentul celui existent. Deşi municipalitatea şi-ar fi dorit să îi atragă într-un parteneriat pentru construirea locuinţelor, investitorii chinezi nu au oferit un răspuns concret.