În vederea modernizării şi eficientizării fluxului tehnologic, până în 2013 – PUG Craiova va investi 10 milioane de euro în achiziţionarea de echipamente

0
901

Societatea Popeci Utilaj Greu Craiova este una dintre cele mai apreciate companii din Europa pe partea de producţie maşini-unelte grele. 95% din producţie este destinată exporturilor, iar firmele care cumpără echipamentele realizate în halele Popeci sunt brand-uri puternice în întreaga lume. Siemens şi Airbus sunt doar câteva repere. Evoluţia fabricii este cu atât mai spectaculoasă cu cât ea fost practic salvată de la lichidare de întreprinzătorul Constantin Popeci, omul care este legat sentimental de acest loc. Ieri, când au fost prezentate cele mai moderne tehnologii achiziţionate printr-un program finanţat de UE, cu 10 milioane de euro, Constantin Popeci s-a plimbat printre „coloşii” de fier care se produc la această societate şi a mărturisit că pe 1 august va împlini 35 de ani de când a păşit ca simplu angajat la fostul IUG Craiova. Devenit între timp PUG Craiova, compania este un exemplu de afacere de succes în domeniu.

Fondată în 1975 şi devenită societate pe acţiuni cu capital integral privat în anul 2002, SC Popeci Utilaj Greu SA este firma reprezentativă a grupului Popeci. Cei 26 de ani de experienţă în producerea maşinilor-unelte şi a echipamentelor au permis ca această companie să aplice cunoştinţele acumulate rezultate pentru a furniza soluţii problemelor dificile. Tocmai această grijă pentru modernizarea şi retehnologizarea societăţii a determinat patronatul să acceseze fonduri europene prin Programul POS CCE, în valoare de 10 milioane de euro. Programul de achiziţii pentru modernizare se derulează până în 2013 şi presupune achiziţionarea de echipamente în vederea modernizării şi eficientizării fluxului tehnologic, precum şi introducerea unor tehnologii noi în fluxul de fabricaţie. „Realizarea programului de investiţii creşte capacitatea firmei de a combina diferiţi factori de producţie pentru a-şi creşte eficienţa şi a deveni mai competitive pe piaţă, indicatori în măsurarea productivităţii durabile a unei companii”, a declarat Constantin Popeci, preşedintele Grupului Popeci.

Programe de promovare a calităţii şi productivităţii muncii

Reprezentantul Grupului Popeci a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri, în incinta companiei, că programul de investiţii a venit pe fondul deciziei de a pune în practică programe de promovare a calităţii şi productivităţii muncii, de ocupare a forţei de muncă şi de inovare. „Şi, nu în ultimul rând, în urma solicitării clienţilor importanţi de a mări volumul de produse, contractat de firma noastră”, a mai precizat acesta. Programul de investiţii aflat în derulare vizează câteva sectoare unde firmele constructoare de maşini din România şi chiar UE sunt deficitare, cum ar fi sectorul de tratamente termice – unde nu există cuptoare de detensionare termică de mari dimensiuni – şi sectorul de prelucrări mecanice, în special maşini de alezat şi frezat de mari dimensiuni – unde cererea este foarte mare tocmai din cauza numărului redus şi a lipsei comenzilor numerice pe aceste maşini. Alţi factori importanţi care au stat la baza deciziei de aprobare a programului de investiţii au fost îmbunătăţirea mediului de lucru, protejarea mediului înconjurător şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi securitate în muncă. Halele de montaj au în dotare poduri rulante ce permit manevrarea cu subansamble de până la 250 de tone.

„Fluxul tehnologic supus retehnologizării constă în sablarea materialelor înainte de introducerea în fabricaţie, debitare şi sanfrenare, roluire, asamblare prin sudură, tratament termic de detensionare, sablarea subansamblelor sudate, grunduire, prelucrări mecanice detensionare prin vibrare pentru stabilizare dimensională după prelucrările mecanice de ebos”, a explicat Constantin Popeci, arătând deja o parte dintre aceste utilaje în timpul lucrului.

Maşinile-unelte, realizate după proiecte proprii

Pe termen lung, creşterea productivităţii muncii companiei – prin perfecţionarea modului de activitate, prin modernizarea procesului de fabricaţie, prin aplicarea unor metode de producţie mai inteligente – va conduce la creşterea substanţială a cifrei de afaceri şi, implicit, la crearea de noi locuri de muncă. Maşinile-unelte sunt realizate după proiecte proprii şi acoperă o plajă foarte mare de tipuri de prelucrare, începând  cu operaţiile de frezare plană, continuând cu strunjire şi terminând cu danturare, toate specifice industriei grele. „După fiecare operaţie de execuţie sunt prevăzute operaţii de control: visual, dimensional şi nedestructiv (cu ultrasunete, radiaţii, lichide penetrante, etc.). „Tendinţa mondială de creştere a exigenţelor clienţilor în ceea ce priveşte calitatea determină ca preocuparea noastră principală să fie obţinerea, menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor şi produselor la preţuri competitive. În acest sens, conducerea şi personalul companiei îşi concentrează toate eforturile pentru a stabili şi menţine relaţiile cu toţi clienţii săi şi pentru a deschide noi pieţe”, a mai spus Constantin Popeci. În acest context, calitatea produselor executate este permanent testată în laboratoarele companiei care sunt prevăzute cu aparatură modernă. Rezultatele obţinute în timp au dus la recertificarea Sistemului de Managment a Calităţii, conform ISO 9001 de către binecunoscuta firmă germană Germanischer Lloyd.

PUG Craiova investeşte şi în oameni

Compania Popeci investeşte, la fel de puternic, şi în oameni. În acest moment, în cele şapte hale de producţie lucrează 600 de muncitori, însă există o grijă deosebită pentru generaţia viitoare de angajaţi. Constantin Popeci a explicat că societatea pe care o conduce acordă, în fiecare an, 70 de burse în valoare de 4-5 milioane de lei vechi, pe lună, unor elevi şi studenţi pentru a avea certitudinea că în viitor va avea cu cine să lucreze. Există şi un program pentru studenţi, aceştia putând să facă practică în fabrică pe timpul vacanţei, mai puţin o lună, când pot să plece şi ei să se distreze. În plus, compania punctează studenţi încă de pe băncile facultăţilor de profil. Timp de doi ani le acordă câte o bursă lunară şi încheie cu aceştia un contract, în baza căruia, după absolvire, tinerii trebuie să lucreze timp de cinci ani la compania Popeci. Tot în cadrul acestei societăţii se vor angaja persoane cu dizabilităţi şi persoane de etnie rromă.

Marieta Stoica, manager GPM Titan International: „Am apreciat în primul rând spiritul de iniţiator al domnului Popeci, societatea fiind una dintre cele mai mari fabrici prelucrătoare din Europa din punctul de vedere al tehnicităţii. E singura din ţară care face componente de mari dimensiuni şi e păcat că nu mai sunt şi alţii”.

Iulian Puiu, director general Electro-Total Bucureşti: „Colaborez cu domnul Popeci de mai bine de zece ani, am lucrat împreună în Bulgaria. Ar fi bine ca această idee de început să continue, adică să lucreze şi pe partea de integrare, nu doar pe partea de maşini, ca să poată să ajungă şi pe piaţa internaţională. Banca în mod sigur vă poate sprijini. Societatea pe care o reprezint are 80-90 de salariaţi şi are ca obiect de activitate automatizare industrială. Ceea ce am făcut aici a fost o aplicaţie unică în ţară. Practic, s-a trecut de la cuptoarele electrice pe cele cu gaze, lucru care înseamnă o economie substanţială”.

Gabriel Cârciumaru, reprezentant W.M.W. Bacău: „Apreciez faptul că domnul Constantin Popeci a preluat o fabrică cu tradiţie şi a adus-o la acest nivel. Ceea ce vreau să spun este că, de regulă, este mult mai uşor să faci investiţii în infrastructură decât să schimbi mentalităţi. Şi domnul Popeci asta a făcut, a schimbat mentalităţi, a adus tineri, şi rezultatele se văd”.

Ing. Dumitru Pârvu, manager general SC Sitco Service SRL: „Acum am înnodat o colaborare mai veche cu compania Popeci. Înainte conduceam service-ul, pe partea electrică, al IRUC Bucureşti şi aveam mai multe proiecte în colaborare cu Întreprinderea de Utilaj Greu Craiova. Este foarte uşor să colaborăm, fiindcă aici am găsit un nivel profesional ridicat. În felul acesta şi noi putem să ne atingem scopul, străduindu-ne să exploatăm la maximum potenţialul comenzilor numerice. De altfel, am mai avut o colaborare cu compania Popeci şi pe un proiect finanţat prin POSDRU, prin care am şcolarizat 30 de tineri, devenind ulterior operatori pe maşini cu comandă numerică. Este foarte uşor să colaborezi cu compania Popeci atât timp cât există viziune şi obiective bine stabilite”.

Marinică Dincă, viceprimarul municipiului Craiova: „Ca reprezentant al administraţiei publice locale nu pot să nu remarc lucrurile extraordinare care s-au făcut şi se vor face la această societate. Este un început faptul că la PUG Craiova se vor integra în muncă şi cetăţeni de etnie rromă. Am înţeles că pentru început vor lucra doi, ulterior se vor face mai multe angajări de acest gen. Dacă acestei societăţi îi merge bine şi, aşa cum am auzit, anul aceste cifra de afaceri se va dubla, atunci vor creşte şi veniturile la bugetul local, dar şi la bugetul de stat, ca urmare a impozitului pe profit. Primăria Craiova aşa cum a arătat că este alături de Ford Company, de Electroputere Craiova, aşa arată şi astăzi (n.r. –  ieri) că este alături şi de agent întreprinzător privat. Îl felicit personal pe domnul Constantin Popeci pentru că a salvat atâtea locuri de muncă”.

Constantin Popeci, preşedintele Grupului Popeci: „Până acum am cheltuit 5 milioane de euro, ceea ce înseamnă că suntem la jumătatea proiectului. Ne-am propus să creştem productivitatea muncii cu 15% şi cifra de afaceri cu 20%. Din fericire pentru noi, anul acesta, productivitatea şi cifra de afaceri va fi dublă faţă de anul trecut, cu alte cuvinte am fost mai pesimişti atunci când am făcut proiectul, iar acum avem rezultate mult mai bune. Ceea ce este foarte important e că noi facem export de 95-97% şi livrăm către firme precum Siemens, Airbus, deci firme cu tradiţie industrială. Livrăm utilaje care cântăresc între 500 şi 2000 de tone, lucrează de ani de zile şi nu am primit nici un telefon. În Elveţia se face cel mai mare tunel din lume, de 57 de kilometri, iar utilajul care scoate la suprafaţă câte 6.000 de tone de rocă pe zi este făcut de firma Popeci. Mai trebuie să angajăm vreo 200 de oameni până la sfârşitul anului, aşa că dacă se menţine productivitatea şi cifra de afaceri va fi un număr mult mai mare. Avem aceste rezultate pentru că suntem o familie, suntem uniţi de la muncitori şi până la director sau patron. Un lucru interesant, ca să vedeţi ce înseamnă această familie: atunci când a venit criza din 2009-2010, oamenii au cerut să lucreze doar patru ore pe zi, cinci zile pe săptămână şi întrebau tot timpul ce putem să facem ca să meargă treaba înainte”.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN