Igaş: „Vor pleca din sistem oamenii slab pregătiţi”

0
351
Traian Igaş

Disponibilizările din Poliţie îi vor viza, în primul rând, pe agenţii din stradă. Informaţia vine de la sindicalişti, care spun că la direcţia de resurse urmane din minister au ajuns noile organigrame, trimise de inspectoratele judeţene pentru a fi semnate de Traian Igaş. „Vor pleca, în proporţie de 90%, politişti care generează siguranţa cetăţeanului, agenţi de poliţie foarte mulţi şi poliţişti care muncesc, şi nu cei care stau şi se ascund prin birouri. La Poliţia de Frontieră Vaslui vor pleca 60 de agenţi. Nu are loc în cadrul MAI o restructurare, o reformare a aparatului. Putem să o numim disponibilizare din motive pur financiare”, spune preşedintele Sindicatului National al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu. „Pot confirma că sunt foarte mulţi din structurile operative care vor fi afectaţi de reorganizare. Nu se respectă legea şi se merge pe abuzuri. Ei sunt cei mai numeroşi dintre cei care vor fi afectaţi de reorganizare”, spune şi preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, Vasile Lincu.

În replică, ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat că din sistem vor pleca oamenii slabi, iar ordinea publică nu va fi afectată: „Ceea ce au spus liderii nu este adevărat. Nu putem spune că 90% dintre cei care vor pleca sunt poliţişti care îşi desfăşoară activitatea în stradă. Îi rog şi pe liderii de sindicat să fie oneşti, să transmită realitatea, nu panică. Vor pleca din sistem oamenii slab pregătiţi, care nu au performat şi care nu pot face faţă cerinţelor actuale. Ei vor fi înlocuiţi cu cei care vor absolvi în 2011. Acele poziţii nu vor rămâne necompletate”.