Arestaţi după ce au primit haşiş din Portugalia

1
494

Trei craioveni au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, ieri după-amiază, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi trafic internaţional de droguri. Aceştia au fost prinşi în flagrant de poliţişti, în cursul zilei de joi, în timp ce ridicau din zona Gării Craiova un colet în care aveau aproape jumătate de kilogram de haşiş primit din Portugalia. Alţi doi membri ai reţelei de traficanţi de droguri sunt fugiţi, pe numele lor procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova solicitând mandate de arestare în lipsă.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova supravegheau de câteva luni un grup de craioveni care se ocupau cu vânzarea de droguri de risc, în speţă haşiş, prin discotecile şi cluburile craiovene. Potrivit procurorilor craioveni din cadrul DIICOT, în urma investigaţiilor s-a stabilit că substanţele interzise erau trimise din Portugalia, de Marian Boicea zis “Codiţă”, (aflat în prezent în Portugalia) şi depozitate apoi la domiciliul lui Marius Titi Condoiu zis “Mari” sau acasă la fratele său, Ionel Emil Boicea zis “Bebiţă”, ulterior fiind vândute cu 100 lei gramul unor persoane interesate, pentru consum propriu sau pentru a fi comercializate în barurile şi cluburile din Craiova. Cei implicaţi în aceste activităţi discutau deschis şi la telefon, pe parcursul supravegherii Călinescu fiind înregistrat în timp ce-i spunea interlocutorului său: “Spune-i să ne dea droguri bune şi multe că îl aştept ca pe Moş Crăciun, că nu avem bani”.

Oamenii legii au aflat că Marian Boicea expediase din Portugalia un nou colet, au reuşit să afle firma de curierat prin care fusese trimis astfel că joi, în jurul orei 11.30, l-au prins pe Ionel Emil Boicea în zona Gării Craiova, în timp ce-şi ridica de la agenţie coletul. Printre produsele alimentare şi jucării, într-un răţoi din pluş oamenii legii au găsit 28 de batoane de haşiş cântărind  360 de grame, iar într-un joc pentru copii, o placă din haşiş ce cântărea 100 de grame, Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor confirmând că este vorba despre rezină de cannabis (haşiş). Ulterior au fost efectuate cinci percheziţii la locuinţele unor membri ai reţelei, la streaşina uneia dintre casele vizate fiind descoperite mai multe fragmente vegetale uscate, cel mai probabil tot droguri.

Condoiu, Călinescu şi Ionel Emil Boicea au fost reţinuţi pentru 24 de ore joi după-amiază, iar ieri au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Dolj, care le-au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi trafic internaţional de droguri. Pentru alte două persoane procurorii au solicitat mandate de arestare în lipsă, iar cercetările continuă.

 

Comments are closed.